S-a dublat numărul maşinilor furate, depistate la frontieră în primele două luni ale anului

Poliţia de Frontieră Română (PFR) arată că numărul autoturismelor furate din străinătate şi depistate la frontieră, în primele două luni ale anului 2010, s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 36.

23 afișări
Imaginea articolului S-a dublat numărul maşinilor furate, depistate la frontieră în primele două luni ale anului

S-a dublat numărul maşinilor furate, depistate la frontieră în primele două luni ale anului (Imagine: Adrian Boioglu/Arhiva Mediafax Foto)

Poliţiştii de frontieră arată că principala furnizoare de maşini furate de tranzitează România este, în continuare, Italia. Persoanele implicate în aceste infracţiuni provin, în mare parte, din România, Republica Moldova sau Bulgaria, se arată într-un comunicat de presă de marţi al PFR.

PFR mai arată că reţelele specializate în acest domeniu sunt bine organizate şi acţionează din vestul spre estul Europei.

De la începutul anului până în prezent, poliţiştii de frontieră au descoperit 36 autoturisme de lux, patru automarfare, două utilaje, două microbuze şi o motocicletă, declarate furate în străinatate, dar şi în România.

În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost depistate 18 autoturisme furate, iar în anul 2009 au fost depistate, în total, 198 de maşini furate.

Pentru soluţionarea acestor cazuri, poliţiştii de frontieră au colaborat cu omologii din statele UE, realizând schimburi de informaţii prin intermediul Centrelor de Contact de la frontiere.

În toate situaţiile amintite, suspecţilor li s-au întocmit dosare penale.

În ceea ce priveşte tipurile de autoturisme furate, infractorii se concentrează pe cele de lux (Chrysler, Mercedes, BMW) şi pe cele de categorie mijlocie (Fiat, Opel, Seat, etc.).

În afară de autoturisme, reţelele de traficanţi mai fură şi utilaje, forestiere sau agricole, pe care le transportă cu documente false. În lunile ianuarie şi februarie ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat două astfel de utilaje furate din străinătate, de peste 200.000 de euro. La acestea se adaugă 22 de utilaje furate în cursul anului trecut, a căror valoare totală depăşeşte 2,5 milioane de euro.

Referitor la modurile de operare ale infractorilor, anchetatorii au observat că aceştia folosesc fraudele la asigurări (transportarea maşinii în altă ţară, cu acordul proprietarului, apoi vândută succesiv), furtul la comandă şi deturnarea sau frauda la firmele de închirieri.

Rutele folosite de traficanţi sunt, de obicei, dinspre ţările vestice către cele est-europene, în special prin Italia - Austria - Ungaria - România, Germania - Austria - Ungaria - Moldova şi Ucraina, precum şi Italia - Serbia - România - Republica Moldova - Ucraina sau Federaţia Rusă.

Persoanele depistate la volanul acestor autovehicule susţin, în majoritatea cazurilor, faptul că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate şi că ei le-au cumpărat "cu bună-credinţă". Alţii au spus că au fost plătiţi (până în 500 de euro) pentru a transporta maşina în România şi că nu ştiau că este furată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici