Sabin Bălaşa, internat în stare foarte gravă

Pictorul Sabin Bălaşa este internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului "Sfânta Maria" din Capitală, în stare foarte gravă, având cancer generalizat şi fiind paralizat de la mijloc în jos, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Narcis Copcă.

31 afișări
Imaginea articolului Sabin Bălaşa, internat în stare foarte gravă

Sabin Bălaşa, internat la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală, în stare foarte gravă (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit managerului Spitalului "Sfânta Maria", Sabin Bălaşa a fost internat în 4 martie, cu "neoplasm cu punct de plecare pleuro-pulmonar cu multiple determinări secundare şi paraplegie". El a precizat că diagnosticul a fost anunţat la dorinţa expresă a pictorului.

Sabin Bălaşa a fost operat în 7 februarie, la Clinica de Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiindu-i extrasă o tumoare toracică.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară, doctorul Mircea Pătruţ, declara atunci că pictorul Sabin Bălaşa, în vârstă de 75 de ani, a ajuns la spitalul din Constanţa după ce cadre medicale din Bucureşti, Franţa şi China ar fi refuzat să realizeze această operaţie, pe care au considerat-o foarte periculoasă.

Echipa de medici condusă de Mircea Pătruţ a efectuat, timp de patru ore, intervenţia de extirpare a unei tumori de 30 de centimetri, care îi cuprindea ultimele trei vertebre şi o parte din plămânul drept.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici