Salariaţii de la Oltchim au primit vineri tichetele de masă pentru luna august

Salariaţii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit, vineri, tichetele de masă pentru luna august, iar liderii sindicali spun că este posibil ca în cursul acestei zile salariaţilor să le fie viraţi banii pentru avansul pe luna august.

224 afișări
Imaginea articolului Salariaţii de la Oltchim au primit vineri tichetele de masă pentru luna august

Salariaţii de la Oltchim au primit vineri tichetele de masă pentru luna august (Imagine: Bogdan Iordache / MediafaxFoto)

Potrivit preşedintelui interimar al Sindicatului Oltchim, Corneliu Cernev, negocierile cu băncile care au blocat conturile unităţii continuă pentru a se acorda avansul pe luna trecută.

"Băncile ţin conturile noastre blocate, dar sunt negocieri pentru a se găsi soluţii astfel încât oamenii să primească banii, respectiv avansul pe luna august. Astăzi au fost date tichetele de masă pentru luna august şi este posibil ca tot în cursul acestei zile să fie virat pe carduri şi avansul pe aceeaşi lună. Sperăm ca situaţia cu băncile şi conturile să se rezolve rapid", a declarat, vineri, Corneliu Cernev.

Încercarea de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a eşuat luni, întrucât Dan Diaconescu nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri. Privatizarea va fi reluată.

Miercuri, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a demisionat, exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim.

OPSPI a sesizat miercuri Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim.

Joi seară, Dan Diaconescu a susţinut din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Olcthim, la patru zile după ce OPSPI a anulat licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la combinatul din Râmnicu Vâlcea întrucât patronul OTV nu a putut face dovada că deţine banii pentru plata titlurilor.

Premierul Victor Ponta a reacţionat la ultimele declaraţii ale lui Dan Diaconescu şi a afirmat că acest "circ" a costat deja foarte mult România şi că speră ca procurorii să analizeze sesizarea penală depusă de OPSPI.

"Circul acesta ne-a costat deja pe toţi foarte mult. Sesizarea penală a pornit deja şi îmi doresc ca procurorii să aibă mai puţin timp de cine pe ce post se aşează în următorii ani şi să aplice legea", a spus Ponta la RTV.

El a arătat că doar prin implicarea procurorilor poate fi transmis mesajul că oricine încearcă să înşele statul va fi pedepsit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici