Salvamarii intră în grevă japoneză

Salvamarii de pe litoral, cu excepţia celor din staţiunea Mamaia, au anunţat că vor intra, de marţi, în grevă japoneză, nemulţumiţi că până în prezent nu şi-au primit banii pentru salarii datoraţi de Guvern.

16 afișări
Imaginea articolului Salvamarii intră în grevă japoneză

Salvamarii intră în grevă japoneză (Imagine: Mediafax Foto)

Pe timpul grevei japoneze, ei vor asigura serviciul de salvare, însă vor purta o banderolă albă pe braţ şi vor coborî pavilioanele în bernă.

Salvamarii sunt nemulţumiţi de întârzierea foarte mare cu care Guvernul alocă banii pentru acest serviciu.

George Lipoveanu, reprezentantul firmei de salvamari care asigură serviciile pentru staţiunile din sudul litoralului, a declarat, luni, că şi el şi oamenii din subordinea sa nu şi-au primit încă banii pentru salarii.

"Nu mai pot să dorm noaptea. Miercuri (16 iulie n.r.) trebuie să le dau banii la băieţi şi nu am de unde. Avem împrumuturi la bănci. De unde dăm banii? Ne-a ajuns cuţitul la os”, a declarat, luni, Lipoveanu.

El a precizat că dacă săptămâna aceasta nu îşi vor primi sumele restante, salvamarii sunt decişi ca de sâmbătă, 20 iulie, să intre în greva generală.

Ei se vor retrage de la posturi, lăsând plajele neasigurate şi deci închise publicului.

O grevă generală a salvamarilor a avut loc pe litoralul românesc în urmă cu doi ani, salvamarii fiind plătiţi apoi după câteva zile de încetare a lucrului.

Singura staţiune care nu are probleme de acest gen este Mamaia, unde autorităţile locale au finanţat serviciile de salvamari, banii urmând să fie recuperaţi la rectificarea de buget.

Guvernul a informat, vineri, că sumele necesare pentru finanţarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim ajutor în sezonul 2008, pe plajele cu destinaţie turistică de pe litoral, ar putea fi alocate în şedinţa Executivului de miercuri, de la bugetul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici