Sârbu: Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili. Au ecusoane de la Senat

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a reclamat conducerii acestei Camere că tot mai multe maşini, "jeep, Mercedes", conduse de "copii teribili", au pe parbriz ecusoane de la Senat, lucru care, în opinia sa, "nu face bine ca imagine".

1288 afișări
Imaginea articolului Sârbu: Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili. Au ecusoane de la Senat

Ilie Sârbu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"Am văzut, nu săptămâna asta, de mai multe săptămâni, poate luni de zile, constat un lucru: tot mai multe maşini, care nu ne reprezintă, vorbesc de jeep-uri, Mercedes-uri, de tot felul, sigur, conduse de copii teribili, au pe parbriz ecusoane de la Senat. Chiar acum în deplasarea asta, pe care am făcut-o la Mediaş, în mai multe locuri am observat", le-a spus el senatorilor din Biroul Permanent, potrivit transcrierii discuţiilor unei şedinţe a Biroului Permanent al Senatului care a avut loc la începutul lunii noiembrie.

El a arătat că doreşte să ştie cum se se eliberează aceste ecusoane şi a cerut Secretariatului General să prezinte conducerii Senatului o situaţie în acest sens.

"Ei le folosesc în alte scopuri, ştiţi bine, ca să impresioneze poliţiştii, să mai impresioneze ştiu eu pe cine. (…) Nu ne face bine ca imagine. Oamenii nu au de unde să ştie că sunt senatori, că nu sunt senatori", a continuat social-democratul.

"Eu cred că ar trebui şi aici să facem ordine, cum am mai făcut în diverse sectoare. Nu cred că e normal… sau găsim o altă formulă pentru maşini, să nu mai avem nevoie nici noi de ele. La noi când se creează o idee, după aceea vin toţi ceilalţi şi o exploatează", a susţinut IlIlie Sârbu

Pe de altă parte, secretarul Senatului Nicolae Moga (PSD) a cerut Secretariatului General să să verifice accesul în instituţie al unor foşti consilieri, care, potrivit acestuia, "încă mai bântuie" prin Senat. "Şi nu ştiu în ce calitate o fac, şi nu ştiu cum intră de fiecare dată, dacă vreţi am să vă dau nominal două nume, pentru că pe mine personal nu mă deranjează, nu înţeleg însă de ce sunt aici prezenţi, în ce calitate şi cum pătrund de fiecare dată în Senat", a menţionat Rotaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici