Şase angajaţi E.On Gaz Distribuţie, condamnaţi la închisoare în cazul exploziei unui bloc din Zalău

Şase din cei şapte angajaţi ai E.On Gaz Distribuţie judecaţi în urma exploziei dintr-un bloc din Zalău, din septembrie 2007, au fost condamnaţi de Judecătoria Oradea la închisoare şi, în solidar cu firma, la plata unor despăgubiri civile şi morale pentru cei afectaţi, sentinţa nefiind definitivă.

Urmărește
988 afișări
Imaginea articolului Şase angajaţi E.On Gaz Distribuţie, condamnaţi la închisoare în cazul exploziei unui bloc din Zalău

Şase angajaţi E.On Gaz Distribuţie, condamnaţi la închisoare în cazul exploziei unui bloc din Zalău (Imagine: Mediafax Foto)

Judecătoria Oradea s-a pronunţat, luni, în dosarul privind explozia petrecută în septembrie 2007 într-un bloc din Zalău şi soldată cu moartea a două persoane şi rănirea altor nouă, stabilind că vinovate de producerea deflagraţiei sunt organele de conducere şi de execuţie din Centrul Operaţional Zalău al E. On Gaz Distribuţie, care nu au respectat normele cu privire la întreţinerea şi exploatarea reţelelor de distribuţie a gazului.

Sentinţa a fost pronunţată de judecătorul Cristi Danileţ, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea şi preşedintele completului care a soluţionat dosarul, în absenţa celor şapte persoane trimise în judecată pentru producerea deflagraţiei şi a reprezentanţilor companiei E. On Gaz, în sala de judecată fiind prezente, însă, peste 30 de persoane din cele 73 de părţi vătămate.

Dintre cei şapte inculpaţi, unul a fost exonerat, ceilalţi şase fiind condamnaţi, după caz, la închisoare cu executare sau cu suspendare.

Astfel, Ionel Petru Vâlcu a fost condamnat la o pedeapsă de şase ani de închisoare, iar Ovidiu Şuteu la cinci ani de închisoare, ambii cu executarea pedepsei.

Ioan Cojan, un alt inculpat în dosar, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, iar Silviu Nerţan, Marius Hidan şi Alexandru Cosma au fost condamnaţi la câte doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendarea executării sub supraveghere.

Instanţa a decis că aceste şase persoane nu mai au dreptul să ocupe vreo funcţie de execuţie sau de conducere în cadrul unei societăţi care are ca obiect extracţia, transportul, distribuţia gazului sau întreţinerea ori reparaţia reţelelor şi instalaţiilor de extracţie, transport sau distribuţie a gazului ori să desfăşoare astfel de activităţi ca persoană fizică autorizată.

Un singur inculpat, Vasile Roman, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, a fost achitat.

Judecătorii orădeni au hotărât ca, în solidar cu compania E.On Gaz Distribuţie, cei şase condamnaţi să plătească despăgubiri materiale în valoare de 449.728 de lei către Primăria Zalău, 8.374,66 de lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, 5.800,31 de lei către Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. dr. O. Fodor" Cluj şi 2.056,84 de lei către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj, care s-au ocupat de preluarea şi îngrijirea victimelor.

Cei condamnaţi vor mai trebui să plătească, în solidar cu compania de gaz, tot ca despăgubiri materiale, contravaloarea celor 27 de apartamente şi a bunurilor distruse în urma exploziei, suma totală stabilită de instanţă ridicându-se la peste 3.200.000 de lei.

Tot în sarcina condamnaţilor şi a E.On Gaz cade plata daunelor morale dispuse de judecători: 150.000 de euro cu titlu de daune morale şi câte 2.500 de euro pe lună, sub formă de rate cu caracter viager începând din 14 septembrie 2007, către Satmari Laura-Simona, 120.000 de euro către Satmari Aurora-Titiana, cu titlu de daune morale, 115.000 de euro către Sălăjan Eugenia, cu titlu de daune morale, 100.000 de euro daune morale şi câte 500 de euro pe lună sub formă de rate cu caracter viager începând din 14 septembrie 2007 către Satmari Victor-Mihai, 100.000 de euro către Satmari Victor Mihai şi Sălăjan Dumitru, 50.000 de euro către Sălăjan Cristian-Radu cu titlu de daune morale, 25.000 de euro către Torje Jenica, cu titlu de daune morale, 20.000 de euro către Mărcuş Sandu Viorel cu titlu de daune morale şi 15.000 de euro către Berbecar Maria-Ana cu titlu de daune morale.

De asemenea, judecătorii au decis ca persoanele condamnate şi E. On Gaz să achite câte 100 de euro pe zi, începând de la 14 septembrie 2007 şi până la plata integrală a sumelor acordate, cu titlu de despăgubiri morale pentru 34 de persoane şi câte 50 de euro pe zi pentru alte 31 persoane, părţi civile în dosar.

"Plata acestor despăgubiri este garantată în limita sumei de 500.000 de euro de către asiguratorul de răspundere civilă SC Asigurarea Românească - ASIROM Vienna Insurance Group SA - Sucursala Zalău, acesta urmând să suporte despăgubirile acordate până la această limită, iar restul va fi suportat de către inculpaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente, E.On Gaz", a arătat judecătorul Cristi Danileţ, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea.

Totodată, instanţa a dispus ca aceste şase persoane condamnate şi compania de gaz să plătească statului câte 15.000 de lei cu titlu de cheltuileli judiciare şi cheltuielile de judecată ale părţilor vătămate.

Sentinţa Judecătoriei Oradea nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de zece zile de la pronunţare, cu apel, la Tribunalul Bihor.

Victimele exploziei prezente la pronunţarea sentinţei s-au arătat mulţumite de decizia completului de judecată, dar şi de faptul că procesul s-a terminat într-un termen rezonabil.

"Mi-am pierdut fiul în vârstă de 20 de ani. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva. După trei ani de judecată, sentinţa primită azi (luni - n.r.) mă mulţumeşte. Justiţia din România şi-a făcut treaba aşa cum trebuia", a declarat Eugenia Sălăjan.

"În urma exploziei mi-am pierdut fiica de 14 ani şi în acelaşi timp cealaltă fetiţă a rămas cu handicap de gradul I. Am avut încredere că vom primi un răspuns favorabil, mai ales de când cazul a fost preluat de domnul judecător Cristi Danileţ", a spus Aurora Satmari, mama a două fetiţe, care a locuit într-un apartament care avea un perete comun cu locuinţa unde a avut loc deflagraţia.

Procesul în cazul exploziei produse în septembrie 2007 într-un bloc din Zalău a fost strămutat la Judecătoria Oradea în 2009, printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea avocaţilor inculpaţilor, şapte angajaţi ai E.On Gaz Distribuţie.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, dintre cele şapte persoane inculpate, şase - Ionel Vâlcu, Ovidiu Şuteu, Ioan Cojan, Silviu Nerţan, Alexandru Cosma şi Marius Hidan - au fost acuzate de uciderea din culpă a două persoane care au murit în explozie, distrugerea din culpă a bunurilor şi a apartamentelor foştilor locatari din blocul E24 - 19 infracţiuni, distrugerea din culpă a unor bunuri şi autoturisme ale locatarilor din blocul vecin, E15, ca urmare a suflului exploziei - şapte infracţiuni, vătămarea corporală din culpă a victimei care a rămas cu invaliditate permanentă (o minoră a cărei soră a murit în urma exploziei) şi vătămarea corporală din culpă - cinci infracţiuni, pentru locatarii care au necesitat mai mult de zece zile de spitalizare în urma exploziei.

Conform procurorilor, expertiza judiciară dispusă în acest caz şi rapoartele experţilor au stabilit că explozia a avut loc din cauza scurgerilor de gaz din conducta stradală.

Cea de-a şaptea persoană, Vasile Roman, a fost trimisă în judecată pentru favorizarea infractorului.

"În 14 septembrie (2007 - n.r.), în timp ce era în concediu, această persoană a venit la faţa locului şi a făcut măsurători, pentru denaturarea valorilor, folosind aparatul de măsurare incorect. I s-a atras atenţia în repetate rânduri să folosească aparatul corect, dar nu s-a conformat", se arăta în rechizitoriu.

Foştii locatari ai blocului E24 s-au constituit parte civilă în acest caz, cerând contravaloarea apartamentelor şi a bunurilor distruse în explozie, precum şi 100 de euro/zi/membru de familie de la data exploziei şi până la data recuperării prejudiciului.

E.On Gaz a fost trecută ca parte responsabilă în cazul exploziei de la Zalău.

În cei doi ani până la pronunţarea sentinţei, au fost realizate mai multe expertize pentru a se stabili cauzele exploziei şi valoarea bunurilor distruse. Totodată, au fost audiaţi 60 de martori şi experţi.

La un termen din luna aprilie, magistraţii Judecătoriei Oradea au dispus instituirea sechestrului asigurător pe proprietăţile deţinute de şase din cei şapte inculpaţi în acest dosar, măsură care se va menţine până la pronunţarea unei sentinţe definitive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici