Şase membri ai clanului "Sportivilor" au fost reţinuţi, audierile la DIICOT continuă

Şase membri ai clanului "Sportivilor" au fost reţinuţi, marţi, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind suspectaţi de infracţiuni cu violenţă, şantaj, înşelăciune şi fraude informatice în scopul obţinerii unor importante sume de bani.

1815 afișări
Imaginea articolului Şase membri ai clanului "Sportivilor" au fost reţinuţi, audierile la DIICOT continuă

Şase membri ai clanului "Sportivilor" au fost reţinuţi, audierile la DIICOT continuă

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au fost duşi pentru audieri, marţi, zece membri ai clanului, în urma uor percheziţii la locuinţele acestora din Bucureşti şi Zimnicea. Dintre aceştia, şase au fost reţinuţi, iar audierile la DIICOT continuă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Procurorii DIICOT - Structura Centrala, împreună cu ofiteri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au făcut, marţi dimineaţă, 15 percheziţii în Bucureşti şi în localitatea Zimnicea, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 10 persoane, specializat în infracţiuni de violenţă, şantaj şi fraude informatice, în scopul obţinerii unor importante sume de bani, s-a precizat într-un comunicat de presă al DIICOT.

Activitatea infracţională a celor zece persoane, cunoscute ca aparţinând grupării "Sportivilor", a fost coordonată de învinuitul Mircea Emil Băluş, de 35 de ani, din Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, în 10 spre 11 iulie, Mircea Emil Băluş "a obţinut fraudulos un câştig de 170.000 de lei, printr-o intervenţie mecanică neautorizată asupra unui aparat pentru jocuri de noroc, tip ruletă electronică, aparatul fiind alterat de către învinuiţi astfel încât să genereze combinaţia câştigătoare".

Ulterior, membrii grupării au agresat şi ameninţat cu moartea mai multe victime şi pe administratorul societăţii comerciale în incinta căreia se afla amplasat aparatul, pentru a-l determina să le plătească suma de 170.000 de lei astfel obţinută, au precizat procurorii DIICOT.

În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT - Structura Centrala au fost duse pentru audieri zece persoane. Acesta sunt cercetate pentru constituire a unui grup criminal organizat, şantaj, fraudă informatică prin modificarea de date informatice şi înşelăciune.

Anchetatorii au ridicat, în urma percheziţiilor, sume de bani şi arme albe, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurori s-a stabilit că gruparea condusă de Mircea Băluş acţiona cu precădere în Sectorul 4 al Capitalei, dar şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Teleorman.

Membrii grupării sunt suspectaţi atât de acţiuni violente, de şantaj şi ameninţare, cât şi că au solicitat taxă de protecţie şi au făcut trafic de droguri, fiind implicaţi în ultimii ani în mai multe scandaluri şi bătăi de stradă, potrivit Poliţiei Române.

În perioada 8-11 iulie, membrii grupării, sub coordonarea lui Mircea Băluş, au intervenit asupra unei rulete electronice de tip cassino, amplasată într-o discotecă din localitatea Zimnicea, judeţul Teleorman, a precizat Poliţia Română.

Percheziţiile la membrii grupării "Sportivilor" au fost desfăşurate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, SIAS, SPIR, BCCO Bucureşti şi BCCO Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici