SCANDAL la o şcoală din Alba: Profesoară de engleză, cercetată pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev de 14 ani

O profesoară care predă limba engleză la şcoala din comuna Sălişte, judeţul Alba, este acuzată pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani. Femeia de 35 de ani a fost reţinută, iar joi a fost plasată sub control judiciar, fiindu-i interzis să mai predea la clasă.

11282 afișări
Imaginea articolului SCANDAL la o şcoală din Alba: Profesoară de engleză, cercetată pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev de 14 ani

SCANDAL la o şcoală din Alba: Profesoară de engleză, cercetată pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev de 14 ani

Femeia în vârstă de 35 de ani este din comuna Ciugud şi este profesoară de engleză la şcoala gimnazială din Sălişte. Ea a fost reţinută de poliţişti care s-au sesizat din oficiu, în urma unor informaţii aflate de şeful de post din comună, cum că profesoara ar fi avut o relaţie sexuală cu un elev în vârstă de 14 ani.

„Poliţia s-a sesizat din oficiu, în urma unor informaţii primite din comună, că profesoara, în vârstă de 35 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani. Ea a fost reţinută şi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. S-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, cms. Cristian Mărginean, reprezentantul IPJ Alba.

Potrivit procurorilor, femeia ar fi întreţinut relaţii sexuale cu elevul său în perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019, în trei zile diferite.

„În perioada octombrie 2018 - ianuarie 2019, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani, în 3 zile. În prezent este sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile şi i s-a interzis să predea la clasă”, a declarat procurorul Adrian Căbulea, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici