Se pun în vânzare primele abonamente pentru festivalul Neversea 2024

Organizatorii Neversea anunţă că începând de joi, 20 iulie, vor fi puse în vânzare primele abonamente pentru a şasea ediţie a festivalului, cea din 2024.

265 afișări
Imaginea articolului Se pun în vânzare primele abonamente pentru festivalul Neversea 2024

Se pun în vânzare primele abonamente pentru festivalul Neversea 2024

Începând de joi, 20 iulie 2023, vor fi puse în vânzare primele abonamente de festival pentru a şasea ediţie NEVERSEA, cea din 2024, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă.

Potrivit organizatorilor, ediţia 2023 a festivalului Neversea a fost o adevărată celebrare a celor 5 ani, iar cei peste 277.000 de fani prezenţi în toate cele 4 zile de festival au fost încântaţi să ia parte la povestea anului aniversar.

Încă din prima zi de festival, organizatorii au lansat opţiunea de register pentru toţi care deja aşteaptă ediţia din 2024. Fanii încă se pot înregistra pentru ediţia 2024 accesând link-ul: http://neversea.com/register. Toţi cei care se înregistrează pe platformă şi completează chestionarul vor beneficia de un cod pentru un voucher de 100 de lei pe care îl vor putea folosi la achiziţia abonamentului de festival.

Astfel, începând cu 20 iulie 2023, toţi cei înregistraţi vor putea achiziţiona biletele de festival la un preţ special, de 330 de lei. Abonamentele la preţ special vor putea fi cumpărate urmând paşii de achiziţie pe care fiecare fan îi va primi pe mailul cu care s-a înregistrat. Toţi doritorii trebuie însă să se grăbească deoarece biletele sunt puse în vânzare pe o perioadă de 72 de ore, în limita stocului disponibil.

Fanii care nu s-au înregistrat vor putea face achiziţia directă a abonamentelor de pe site-ul oficial, neversea.com, de la preţul de 442 de lei.

Organizatorii spun că se pot achiziţiona şi bilete de o zi la festival la un preţ special.

„În contextul valului de bife de verify cumpărate pentru profilul de Instagram, Neversea lansează bilete de o zi la preţul special de 84 lei. Abonamentele şi biletele de o zi pentru Neversea 2024 din prima fază de vânzare vor fi disponibile în limita stocului. Festivalul Neversea promite o ediţie cu totul specială şi în 2024. Toţi fanii sunt încurajaţi să urmărească paginile sociale, site-ul, aplicaţia şi comunicările oficiale, pentru a fi la curent cu cele mai noi veşti despre dată, artişti, abonamente şi surprizele pentru ediţia viitoare”, transmit organizatorii festivalului Neversea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici