Secţie de cardiologie intervenţională, în cel mai mare spital din judeţul Galaţi. Investiţia este de 1,7 milioane de euro

  • Cel mai mare spital din judeţul Galaţi şi din regiunea de sud-est va avea secţie de cardiologie intervenţională
  • La Galaţi vor fi montate stenturi şi se vor realiza implanturi de stimulatoare cardiace şi coronarografii
  • Investiţia în valoare de 1,7 milione de euro este realizată cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi
766 afișări
Imaginea articolului Secţie de cardiologie intervenţională, în cel mai mare spital din judeţul Galaţi. Investiţia este de 1,7 milioane de euro

Secţie de cardiologie intervenţională, în cel mai mare spital din judeţul Galaţi. Investiţia este de 1,7 milioane de euro

Reprezentanţii autorităţilor judeţene gălăţene au anunţat că au finalizat procedurile de achiziţie publică pentru proiectul de amenajare a unei secţii de cardiologie intervenţională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Potrivit datelor oficiale, licitaţia a fost câştigată de o asociere de firme, iar valoarea totală a investiţiei este de 8.294.681 de lei, sumă care include contractul de proiectare şi execuţie ale lucrărilor, valoarea dotărilor care vor fi achiziţionate pentru această secţie, cheltuieli cu documentaţia tehnică şi plata cotelor şi taxelor legale.

„Lucrăm pentru a deschide la Galaţi o secţie de cardiologie intervenţională, astfel încât procedurile de urgenţă necesare în caz de infarct miocardic să fie făcute la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, iar bolnavii să nu mai fie trimişi cu elicopterul SMURD sau cu ambulanţa în alte centre medicale din ţară. Întâi recompartimentăm primul etaj din clădirea unde funcţionează Ambulatoriul de Specialitate, astfel încât să configurăm toate circuitele medicale de care este nevoie pentru secţia de cardiologie intervenţională. Apoi, investim 6,4 milioane de lei pentru dotarea secţiei cu toată aparatură medicală de care au nevoie medicii pentru a monta stenturi, a face implanturi de stimulatoare cardiace sau pentru a efectua coronarografii”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Secţia de cardiologie intervenţională va fi amenajată la primul etaj al clădirii în care funcţionează Ambulatoriul de Specialitate al spitalului din Galaţi. Spaţiul va fi recompartimentat şi dotat corespunzător cu mobilier şi aparate. 

Peste 80% din suma alocată acestui proiect va fi folosită pentru dotarea secţiei cu echipamente medicale printre care sunt sistem radiologic cu braţ, sistem electrofiziologie cardiacă şi stimulator cardiac, sistem cartografiere color 3D, defibrilatoare, set staţie centrală de monitorizare şi monitoare funcţii vitale, coagulometru, ecograf cardiologic şi laringoscop cu trusă de intubare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici