Sentinţele de suspendare a HG 735 au efect doar faţă de reclamanţii din dosarele respective

Sentinţele prin care s-a dispus suspendarea HG 735/2010 sunt opozabile doar reclamanţilor din dosarele respective, a declarat, miercuri, generalul de brigadă Mariana Lupu, şeful Direcţiei Financiar-Contabile din MApN.

64 afișări
Imaginea articolului Sentinţele de suspendare a HG 735 au efect doar faţă de reclamanţii din dosarele respective

Sentinţele de suspendare a HG 735 au efect doar faţă de reclamanţii din dosarele respective

"La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, secretarul general al Guvernului a comunicat prin adresa numărul 20/26432/9.12.2010, punctul de vedere al Guvernului potrivit căruia sentinţele prin care s-a dispus suspendarea HG 735/2010 nu sunt opozabile decât reclamanţilor din dosarul respectiv", a explicat generalul de brigadă Marian Lupu.

"În data de 10 ianuarie 2011, prin adresa numărul 2954, Ministerul Justiţiei a comunicat MApN că atât timp cât legea 119 /2010 este în vigoare, iar Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei prin decizia numărul 873/2010, legea trebuia să-şi producă efectele, iar suspendarea HG 735/2010 nu poate afecta aplicarea legii. Potrivit Ministerului Justiţiei, hotărârea judecătorească prin care se suspendă aplicarea HG 735 privind recalcularea pensiilor se aplică doar acelor persoane care au acţionat în judecată în vederea suspendării actului normativ", a spus generalul.

Lupu a adăugat că, potrivit poziţiei comunicate de MJ, "numai în cazul anulării actelor administrative cu caracter normativ articolul 23 din Legea contenciosului administrativ prevede publicarea obligatorie în Monitorul Oficial a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile de anulare despre care se arată expres că sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

"În aceeaşi adresă a MJ se subliniază că şi CSM, prin rezoluţia de clasare din data de 11.11.2010 dată în dosarul 226 /2010 al comisiei de disciplină pentru judecători a apreciat că efectele hotărârii în cauză sunt doar referitor la părţile din dosar", a mai spus generalul de brigadă.

Instanţa supremă a decis definitiv, la 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel (CA) Cluj din septembrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici