Sezonul de iarnă la Vatra Dornei, încheiat cu horă şi paradă a portului tradiţional, pe schiuri | FOTO

Zeci de bucovineni, îmbrăcaţi în ii populare, au participat, duminică după-amiaza, la ultimul eveniment organizat pe pârtia din Vatra Dornei, “Ia-ţi cămeşa şi bundiţa/ Hai la schi pe Veveriţa”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

167 afișări
Imaginea articolului Sezonul de iarnă la Vatra Dornei, încheiat cu horă şi paradă a portului tradiţional, pe  schiuri | FOTO

Sezonul de iarnă la Vatra Dornei, încheiat cu horă şi paradă a portului tradiţional, pe schiuri

Autorităţile din Vatra Dornei în colaborare cu Serviciul Salvamont Vatra Dormei au decis să încheie sezonul de schi de la Vatra Dornei într-un mod inedit: iubitorii sportului de iarnă au fost invitaţi să schieze în îmbrăcaţi în costum popular.

Astfel, aproximativ 50 de bucovineni, au lăsat acasă echipamentele tradiţionale de schi şi au îmbrăcat “cămeşa” cusută de mână şi “bundiţa” – cojoacele confecţionate manual şi au venit pe pârtia de la Vatra Dornei.

Pe pârtia Veveriţa skiorii au fost aşteptaţi cu muzică şi mâncare tradiţională, aşa că înainte de a testa pârtia care a fost pregătită special pentru eveniment, au încis o horă.

“Este un eveniment inedit, la Vatra Dornei s-a organizat primul eveniment de acest gen din ţară – schiorii au fost chemaţi să vină în costum popular pe pârtie. Am fost şi anul trecut şi abia am aşteptat ediţia de anul acesta. Vremea este foarte frumoasă, este cald, pârtia e în condiţii foarte bune iar atmosfera e una specială, cu muzică tradiţională. E un eveniment care promovează într-un mod inedit două lucruri importante pentru turismul din zonă – pârtia de schi şi costumul popular din Ţara Dornelor”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, Ioana Moldovan, una dintre participante.

Pârtia de schi Veveriţa a fost deschisă în 2011, are 780 de metri şi un grad de dificultate mediu.

Evenimentul “Ia-ţi cămeşa şi bundiţa/ Hai la schi pe Veveriţa” este organizat de Primăria municipiului Vatra Dornei, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Casa de Cultură ”Platon Pardău”, Serviciul Public Salvamont Vatra Dornei şi pentru a promova trurismul şi portul tradiţional din Bucovina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici