Sibiu: Explozie la un imobil din localitatea Dârlos, un bărbat a fost rănit

O explozie s-a produs, duminică după-amiază, la un imobil din localitatea Dârlos, judeţul Sibiu, iar în urma deflagaraţiei un bărbat de 31 de ani a suferit arsuri şi a fost transportat la spital.

399 afișări
Imaginea articolului Sibiu: Explozie la un imobil din localitatea Dârlos, un bărbat a fost rănit

Sibiu: Explozie la un imobil din localitatea Dârlos, un bărbat a fost rănit (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o explozie s-a produs la un imobil din localitatea Dârlos.

"S-a produs o explozie la o casă din localitatea Dârlos. Intervine Detaşamentul Mediaş cu două autospeciale şi un echipaj SMURD”, a declarat Bianca Săbău.

Potrivit acesteia, în urma deflagraţiei a fost rănit un bărbat de 31 de ani.

"O persoană a fost rănită, un bărbat de 31 de ani care a suferit arsuri. Persoana este conştientă şi a fost transportată la Compartimentul Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş”, a mai declarat Bianca Sabău.

În zonă se intervine pentru limitarea efectelor exploziei şi pentru stabilirea exactă a cauzei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici