SIE cumpără medicamente în valoare de aproape două milioane de lei

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) vrea să achiziţioneze produse şi preparate farmaceutice, valoarea estimată fără TVA fiind de aproape două milioane de lei, potrivit unui anunţ de participare publicat pe SEAP.

131 afișări
Imaginea articolului SIE cumpără medicamente în valoare de aproape două milioane de lei

SIE cumpără medicamente în valoare de aproape două milioane de lei (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Acordul-cadru prevede achiziţionarea de către Serviciul de Informaţii Externe de produse şi preparate farmaceutice, printr-un contract de achiziţii publice.

Potrivit anunţului, este vorba despre produse farmaceutice, medicamente împotriva tulburărilor gastrointestinale funcţionale, betablocanţi (indicaţi în hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, infarctul miocardic şi prevenirea morţii subite după un infarct, precum şi în migrene) sau medicamente pentru sistemul renin-angiotensin.

Valoarea estimată fără TVA a produselor care urmează să fie achiziţionate este de 1,99 milioane de lei.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, iar conform anunţului de participare nu vor fi acceptate variante ale produselor dorite.

Plata se va face de la bugetul de stat pentru anul 2015 şi din venituri proprii, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare fiind 21 aprilie.

În cazul în care se constată că ofertele clasate pe primul loc au preţuri egale după derularea etapei de licitaţie electronică, pentru departajare, autoritatea contractantă va solicita ofertanţilor să prezinte noi propuneri financiare în plic închis, la data, ora şi sediul precizat în adresa de solicitare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici