Sindicaliştii au ieşit din nou în stradă

Aproape o sută de sindicalişti pichetează, joi, pentru a doua zi consecutiv, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor, cerând Guvernului majorarea salariului minim la 600 de lei din 1 iulie, ameninţând cu un miting de amploare la Palatul Victoria dacă cererea lor nu va fi aprobată.

12 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii au ieşit din nou în stradă

Sindicaliştii au ieşit din nou în stradă (Imagine: Mediafax Foto)

Sindicaliştii au început pichetele de protest la ora 9.00, în faţa sediilor ministerelor Muncii şi Finanţelor fiind aproximativ câte 50 de persoane, la fel ca şi în prima zi de protest. Totodată, sindicaliştii pichetează şi sediile prefecturilor din ţară, solicitând Executivului majorarea salariului minim aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.

Aproximativ cincizeci de sindicalişti din învăţământ, sănătate, industria petrochimică, dar şi din teatru au pichetat, joi dimineaţă, timp de o oră, sediul Prefecturii Mureş, cerând creşterea salariului minim pe economie.

Sindicaliştii, afiliaţi la CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa, au protestat paşnic, purtând pancarte pe care scria "Vrem să muncim, nu să fim asistaţi social" şi "Nu preţurilor impuse la materii prime şi energie".

În discursul ţinut în faţa oamenilor, preşedintele filialei Mureş a Federaţiei Sindicatului din Învăţământ "Spiru Haret", Ioan Săcărea, a reclamat că premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză să discute despre majorarea salariului minim pe economie, în timp ce alţi lideri sindicali au avertizat că dacă poziţia Guvernului va fi inflexibilă şi lupta lor se va radicaliza.

"Guvernul a spus că va fi o majorare a salariului minim pe economie dacă vor exista creştere economică, productivitate a muncii şi o anumită rată a inflaţiei. Primele două criterii, care ţineau de oameni, de angajaţi, sunt îndeplinite. Cât priveşte rata inflaţiei, ei, guvernanţii n-au ştiut să o ţină sub control”, a declarat secretarul general al CNSLR Frăţia Mureş, Maria Dăndărău.

O delegaţie a sindicaliştilor a urcat apoi cu revendicările scrise la subprefectul Zamfira Pora, cerându-i să transmită Guvernului punctul lor de vedere.

 

Aproximativ o sută de sindicalişti de la CNSLR Fraţia, BNS, CSDR şi Cartel Alfa au pichetat, joi dimineaţă, Prefectura Brăila, cerând majorarea salariului minim şi reluarea dialogului social.

Sindicaliştii au început protestul la ora 9.00, iar la scurt timp o delegaţie a protestatarilor a fost chemată de Mihaela Marcu, prefectul judeţului Brăila, să-şi prezinte nemulţumirile.

În nota înaintată prefectului, pentru a fi transmisă Guvernului, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi în special de faptul că Guvernul, patronatele şi sindicatele nu ajung la un acord privind majorarea salariului minim unic naţional la 540 de lei, începând cu luna iulie. O altă nemulţumire vizează intenţia Guvernului de suspendare a acordării celei de-a doua tranşe de creştere slarială pentru angajaţii din sectorul bugetar, începând cu luna octombrie.

Mihaela Marcu, prefectul judeţului Brăila, le-a promis protestatarilor că va înainta Guvernului documentul cu solicitările manifestanţilor.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că majorarea salariului minim nu este oportună în acest moment şi ar reprezenta o decizie iresponabilă şi contraproductivă cu efecte inflaţioniste, făcând apel către sindicate pentru a înţelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.

În urma declaraţiei premierului, sindicalişii au anunţat că nu mai vor majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, ci la 600 de lei, de la 1 iulie.

Vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurca, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că atitudinea Guvernului de "a sfida lucrătorii acestei ţări" îşi va primi "răsplata" la toamnă, la alegeri.

"În stradă strigăm durerea a peste cinci milioane de oameni care muncesc în această ţară şi zi după zi informaţia se consolidează. Vor vedea cât mai mulţi, mai ales din clasa politică, că această nemulţumire trebuie luată în considerare. Dacă săptămâna viitoare nu ne întâlnim cu premierul Tăriceanu, vom trece la următorul pas, mitingul de amploare, apoi vom informa forurile europene că Guvernul României nu-şi respectă angajamentele, iar sancţiunea supremă va fi dată în toamnă, la alegeri", a spus Jurca.

Sindicaliştii confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa şi BNS au început, miercuri, acţiunile de protest, pichetând, timp de trei ore, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor. Aceştia au anunţat că vor picheta sediile celor două ministere şi ale prefecturilor din ţară aproximativ două săptămâni, timp în care pregătesc un miting de amploare în gaţa Guvernului, dacă Executivul nu va aproba până atunci majorarea salariului minim.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici