Sindicat: În Barajul Porţile de Fier al Hidroelectrica s-au produs fisuri ce pun în pericol unitatea. Există pericol de accidentare a persoanelor aflate în zonă - FOTO

Infiltraţiile cauzate de fisurile existente în barajul de la Porţile de Fier I ar putea duce la producerea unui incendiu şi deconectarea unităţii de la sistemul energetic naţional, susţine liderul Sindicatului Porţile de Fier, acuzând conducerile Hidroelectrica şi Hidroserv de lipsa investiţiilor.

2415 afișări
Imaginea articolului Sindicat: În Barajul Porţile de Fier al Hidroelectrica s-au produs fisuri ce pun în pericol unitatea. Există pericol de accidentare a persoanelor aflate în zonă - FOTO

Sindicat: În Barajul Porţile de Fier al Hidroelectrica s-au produs fisuri ce pun în pericol unitatea. Există pericol de accidentare a persoanelor aflate în zonă (Imagine: Cristinel Popescu)

Preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că din cauza unor lucrări care nu s-au făcut de-a lungul timpului la Barajul Porţile de Fier I au apărut fisuri şi rupturi la stavilele barajului deversor, iar izolaţia electrică, pusă în funcţiune în anii ’70, poate duce la un scurtcircuit urmat de incendiu.

“Instalaţia de acţionare şi automatizare (hidraulică şi electrică) a barajului deversor de la Porţile de Fier I, având în vedere că este pusă în funcţiune din anii ’70, are o serie de probleme grave de funcţionare. Precizăm că instalaţia este expusă unor factori climatici extremi (umiditate, ger, condens, căldură excesivă). Din lipsa fondurilor de investiţii reparaţia capitală şi modernizarea barajului nu a fost realizată, cu toate că este imperios necesară, nerealizarea acesteia putând avea consecinţe foarte grave pentru populaţia din aval de hidrocentrală, pentru mediul înconjurător şi pentru buna funcţionare a hidrocentralei însăşi. În galeriile barajului deversor există fisuri care au acţionat în timp şi infiltraţii foarte mari, au apărut fisuri şi rupturi la stavilele barajului deversor şi există pericol de a nu putea închide/deschide stavilele barajului deversor”, a susţinut Cristinel Popescu.

Totodată, acesta a mai spus că şi salariaţii Hidroelectrica sunt în pericol.

“Din cauza lipsei eclipsei de prindere la instalaţiile de ridicat (macarale) există posibilitatea de răsturnare a macaralei, cu pagube materiale foarte mari, cât mai ales pericol de accidentare a persoanelor aflate în zonă, atât lucrători ai centralei, cât şi persoane aflate pe podul care face legătura între România şi Serbia. Izolaţia electrică îmbătrânită poate să ducă la scurtcircuit şi incendiu. Există infiltraţii de apă de ploaie în secţiile de 0,4kv şi 6 kv, potenţial pericol cu urmări chiar de deconectare a CHE Porţile de Fier I de la sistemul energetic naţional”, a mai spus liderul Sindicatului Porţile de Fier.

Tot în conferinţa de presă de luni, liderul sindical a mai susţinut că “centurile de împământare a instalaţiilor şi a centralei nu sunt verificate de cel puţin trei ani, motiv pentru care există pericol de electrocutare şi deces al salariaţilor.”

Cristinel Popescu a mai arătat că şi barajul de la Sucursala Porţile de Fier II funcţionează “cu tot felul de improvizaţii”, existând şi acolo infiltraţii care duc la înregistrarea de pierderi pentru companie.

Cristinel Popescu acuză conducerea Hidroelectrica, susţinând că aceasta se face vinovată de toate aceste probleme întrucât a limitat contractele cu Hidroserv, companie care asigură mentenanţa Hidroelectrica.

Conducerea Hidroelectrica Porţile de Fier nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici