Situaţie îngrijorătoare: 41 de unităţi de învăţământ din Prahova nu au autorizaţie de securitate la incendiu

  • În judeţul Prahova funcţionează fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 41 de clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ
  • Pe timpul verificărilor au fost depistate 116 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă
  • De la data de 1 septembrie 2019 şi până în prezent au fost gestionate 34 de solicitări de emitere a avizului de securitate la incendiu şi 20 de solicitări de emitere a autorizaţiei de securitate la incendiu
133 afișări
Imaginea articolului Situaţie îngrijorătoare: 41 de unităţi de învăţământ din Prahova nu au autorizaţie de securitate la incendiu

41 de unităţi de învăţământ din Prahova nu au autorizaţie de securitate la incendiu

În judeţul Prahova funcţionează fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 41 de clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, după specificul acestora fiind structurate astfel: 3 colegii (internat, sală de sport şi clădirea şcolii), 2 licee (2 corpuri), 21 şcoli primare şi gimnaziale (săli de sport, corpuri de clădiri, dar şi entitatea în ansamblu) şi 15 grădiniţe. Până în prezent, 131 de clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu.

Premergător desfăşurării examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova a desfăşurat 32 de acţiuni de control şi activităţi de îndrumare şi informare preventivă pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţile de învăţământ.

Pe timpul verificărilor au fost depistate 116 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, 51 dintre acestea au fost soluţionate pe timpul controalelor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 98 de avertismente.

Pentru construcţiile cu destinaţia de învăţământ, de la data de 1 septembrie 2019 până în prezent, au fost gestionate 34 de solicitări de emitere a avizului de securitate la incendiu şi 20 de solicitări de emitere a autorizaţiei de securitate la incendiu. Dintre acestea au fost emise 19 avize (2 la grădiniţe, 16 la şcoli, una la universitate) şi 13 autorizaţii de securitate la incendiu (7 la şcoli şi 6 la grădiniţe), alte 15 avize şi 7 autorizaţii fiind respinse.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici