Şoferii în stare de ebrietate sau sub efectul drogurilor ar putea primi 25 de ani de închisoare dacă fac victime

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care prevede pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a celor care conduc în stare de ebrietate sau sub efectul stupefiantelor şi produc un accident rutier soldat cu victime.

838 afișări
Imaginea articolului Şoferii în stare de ebrietate sau sub efectul drogurilor ar putea primi 25 de ani de închisoare dacă fac victime

Şoferii în stare de ebrietate sau sub efectul drogurilor ar putea primi 25 de ani de închisoare dacă fac victime (Imagine: Shutterstock)

Pedeapsa este asemănătoare cu cea pentru săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare.

Iniţiatorul, deputatul independent Tudor Ciuhodaru, propune pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influenţa stupefiantelor.

El prevede aceeaşi pedeapsă pentru cei care nu au permis de conducere, circulă pe drumurile publice şi produc accidente grave.

Ciuhodaru arată, în expunerea de motive, că "această măsură este necesară întrucât conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea fizică a altor persoane, atât în calitate de participanţi la trafic, cât şi pietoni".

"A te urca la volan în stare de ebrietate, aflat sub efectul substanţelor stupediante sau fără permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime, echivalează cu săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare", mai este de părere acesta.

Proiectul, adoptat în forma iniţiatorului, va fi transmis la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere, care este Cameră decizională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici