Şova, ministru demisionar, în vizită pe şantierul autostrăzii A3: Constructorii sunt penalizaţi. Au întâmpinat probleme de lene

Ministrul Transporturilor Lucian Şova a criticat luni, pe şantierul Autostrăzii 3, modul în care constructorii execută lucrările, spunând că aceştia mint românii, nu ministerul, iar penalităţile vor curge până în ziua recepţiei.

2433 afișări
Imaginea articolului Şova, ministru demisionar, în vizită pe şantierul autostrăzii A3: Constructorii sunt penalizaţi. Au întâmpinat probleme de lene

Şova, ministru demisionar, în vizită pe şantierul autostrăzii A3: Constructorii sunt penalizaţi. Au întâmpinat probleme de lene

"Nemulţumit de modul în care antreprenorul de pe acest lot îşi îndeplineşte obligaţiile şi nu numai aici, ci şi pe segmente de cale ferată şi pe alt segment de autostradă unde mai are contract cu Compania de Drumuri şi sunt dispus, până în ultima zi de mandat, să iau cele mai severe măsuri împotriva acestui antreprenor, care de fapt nu minte compania, nu minte ministerul, îi minte pe români", a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, aflat în vizită pe şantierul Autostrăzii 3, la ieşirea din Capitală.

Întrebat dacă firma contractantă este penalizată până acum, ministrul a spus: "Este penalizat. Penalităţile curg. Eu am informaţii de la companie că notificările privind penalităţile de întârziere au fost făcute. Sigur că ele se vor încheia în ziua în care segment de autostradă va putea fi folosit. Până atunci calculăm. Conform contractului nu am intrat în aceste detalii. Am informaţii generale că ar fi vorba de 0,1% pe zi de întârziere, dar este şi conducerea Companiei astăzi aici şi sunt sigur că va da detalii exacte".

Ministrul Şova susţine că întârzierile sunt cauzate de ...lene.

"Au întâmpinat probleme de lene cred şi de slabă mobilizare, pentru că de mai bine de cinci luni cel puţin nu au mai întâmpinat nicio problemă administrativă. Aşa cum am spus-o în repetate rânduri, în ultimele luni, pe niciun şantier aflat în desfăşurare în România nu mai există nicio barieră administrativă. S-au plâns de faptul că erau nişte stâlpi de la Electrica pe care trebuiau să îi mute şi îi încurcau, dar acest lucru nu înseamnă că aici nu ar fi trebuit să fie gata alocarea încă de astă vară", a mai spus Şova.

Ministrul susţine că pentru două segmente de autostradă sunt făcute notificările de recepţie, în condiţiile în care la început de mandat a promis 60 de km de autostradă care vor fi daţi în folosinţă.

Ministrul demisionar al Transporturilor a menţionat că bucata de autostradă din A3, de la intrarea în Bucureşti, va fi gata până la finalul acestei săptămâni.

"Vreau ca înainte de sărbătoarea naţională, cum s-a angajat Compania de Drumuri şi firma contractoare să deschidem traficul pe acest tronson de autostradă. Din păcate, trebuie să constantăm că în răul spirit românesc îngrăşăm de această dat drumul de Crăciun. Urmează să inspectez ceea ce s-a făcut, în aceste zile. Am fost dezavuat pentru declaraţiile pe care le-am făcut, deşi e o chestiune de realism", a declarat ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.

Lucrările pe tronsonul Şoseaua Petricani-Centura Capitalei trebuiau finalizate deja, contractul fiind încheiat la începutul anului 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici