Spitalul Bacău, obligat de instanţă la plata unei despăgubiri de 521.600 euro către un fost pacient

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a fost obligat de Curtea de Apel Bacău la plata unei despăgubiri de peste jumătate de milion de euro unui fost pacient care a luat stafilococul auriu pe perioada internării în unitatea medicală, ceea ce i-ar fi provocat infirmitate pe viaţă.

243 afișări
Imaginea articolului Spitalul Bacău, obligat de instanţă la plata unei despăgubiri de 521.600 euro către un fost pacient

Spitalul Bacău, obligat de instanţă la plata unei despăgubiri de 521.600 euro către un fost pacient (Imagine: Shutterstock)

Curtea de Apel Bacău a acceptat plata unei despăgubiri morale şi materiale de 521.600 de euro de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău unui tânăr în vârstă de 27 de ani care, pe perioada internării în spital, a suferit o infecţie nosocomială care i-ar fi provocat, în final, invaliditate permanentă.

În fapt, magistraţii băcăuani au menţinut sentinţa dată de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bacău, fiind respinse astfel apelurile formulate, în urmă cu aproape doi ani, atât de fostul pacient, cât şi de spital.

TITLURILE ZILEI

Tânărul Ovidiu Istrati a fost internat la SJU Bacău pe 25 august 2008, în urma unui accident rutier, în care a suferit multiple traumatisme, inclusiv fracturi la ambele picioare. După ce a fost operat, iar medicii ortopezi i-au montat o tijă la genunchi, pacientul a ajuns la Secţia Terapie Intensivă a spitalului băcăuan. La o săptămână de la internare, tânărul a fost transferat la Spitalul de Pneumologie Iaşi şi apoi la Clinica de Ortopedie a Spitalului de Urgenţă Iaşi din aceeaşi localitate, unde, de altfel, s-a constatat infecţia cu stafilococul auriu, în urma unor analize de laborator.

"Din raportul de expertiză medico-legal, rezultă că reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, iar la 15 zile de la traumatism, pe timpul internării la Spitalul de Urgenţă Iaşi, s-a constatat o secreţie purulentă confirmată la examenul bacteriologic ca infecţie cu stafilococ auriu", se arată în hotărârea instanţei de fond, respectiv Tribunalul Bacău, menţinută şi de Curtea de Apel Bacău.

În acelaşi raport de expertiză al medicilor legişti se arată că "întreaga evoluţie a pacientului a fost influenţată de apariţia infecţiei cu stafilococ auriu, care s-a cronicizat şi a condus la infirmitatea fizică permanentă a tânărului, cu deficienţă locomotorie medie şi scăderea capacităţii de muncă la 60 la sută”. După externarea din spitalul ieşean, Ovidiu Istrati a suferit numeroase internări şi intervenţii chirurgicale, inclusiv la clinici din străinătate.

"Leziunile pe care pacientul le prezenta (n.r. - fără existenţa stafilococului auriu) s-ar fi vindecat în aproximativ patru - şase luni, fără a mai fi necesare internări şi intervenţii chirurgicale ulterioare", se mai arată în raportul de expertiză medico-legală.

În februarie 2011, la doi ani şi jumătate de la contractarea stafilococului auriu, tânărul a dat în judecată SJU Bacău, la Tribunalul Bacău, solicitând daune morale şi materiale de 750.000 de euro. Instanţa băcăuană a acceptat "în parte" cererea lui Ovidiu Istrati şi a acordat despăgubiri materiale şi morale de 521.600 de euro, printr-o sentinţă dată în decembrie 2012.

Hotărârea a fost atacată cu apel atât de spital, cât şi de tânărul de 27 de ani, însă Curtea de Apel Bacău a respins ambele cereri.

Sentinţa instanţei băcăuane nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici