Stare de urgenţă, Ziua 2. Poliţia despre un fake news care circulă pe reţelele sociale: Sunt hoţi îmbrăcaţi în medici

  • Un fake-news care circulă în mediile sociale „sunt hoţi îmbrăcaţi în medici sau persoane care vin să facă teste medicale şi să dezinfecteze casele”
  • Articolul 54 din decretul privind instituirea stării de urgenţă permite autorităţilor să intervină în mediul online şi în media să elimite conţinutul pe care îl consideră fake-news.
4537 afișări
Imaginea articolului Stare de urgenţă, Ziua 2. Poliţia despre un fake news care circulă pe reţelele sociale: Sunt hoţi îmbrăcaţi în medici

Starea de urgenţă, Ziua 2. Poliţia despre un fake news care circulă pe reţelele sociale: Sunt hoţi îmbrăcaţi în medici

Poliţia Română avertizează că perioada aceasta, în care în România a fost decretară starea de urgenţă, este faborabilă pentru fake news. Mesajul atribuit poliţiei care avertizează că sunt hoţi îmbrăcaţi în medici care vin să facă teste este fals, spun aceştia.

Poliţia Română a postat un mesaj pe Facebook, în care arată că „este o perioadă favorabilă pentru fake news”.

Oamenii legii transmit populaţiei să se informeze doar din surse oficiale.

Legat de un mesaj care circulă în mediul online, potrivit căruia „sunt hoţi îmbrăcaţi în medici sau persoane care vin să facă teste medicale şi să dezinfecteze casele”, poliţiştii spun că nu este real.

„Sunt grupuri care se organizează, sunând înainte la telefon, cer date personale, gen câţi sunteţi în casă, ce vârstă (bătrânii sunt cei mai afectaţi), ca să ştie unde să atace”, mai arată mesajul fals.

„Nu există cazuri de acest fel sesizate în România”, transmit poliţiştii.

Articolul 54 din decretul privind instituirea stării de urgenţă permite autorităţilor să intervină în mediul online şi în media să elimite conţinutul pe care îl consideră fake-news.

Klaus Iohannis a semnat decretul prin care instituie stare de urgenţă în România pentru 30 de zile. Decretul urmează să fie votat joi în Parlament. Astfel, au fost luate mai multe măsuri, precum închiderea şcolilor şi universităţilor în această perioadă, plafonarea preţului la medicamente.

Prin decretul privind starea de urgenţă se permit achiziţiile de materiale sanitare şi medicamente, angajări fără concurs la Ministerul de Interne, care preia coordonarea deciziilor, sau la Ministerul Sănătăţii, pentru mărirea numărului de oameni disponibili pentru combaterea virusului.

În caz de necesitate, doar când se situaţia se agravează, se vor putea închide graniţele şi vor fi restricţii de circulaţie rutieră, feroviară, navală şi aeriană. Totodată, ar putea fi închise gradual restaurantele, hotelurile, frontierele, chiar şi metroul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
poliţie,
fake news,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici