Starea victimelor din Afganistan, în atacul asupra patrulei militare româno-americane. Unde se află militarii români

Patru dintre militarii răniţi în Afganistan au fost externaţi, aceştia urmând să continue tratamentul şi recuperarea sub supravegherea echipei medicale româneşti, informează Ministerul Apărării. Unul dintre militari încă este internat în spitalul din Baza Aeriană Kandahar.

843 afișări
Imaginea articolului Starea victimelor din Afganistan, în atacul asupra patrulei militare româno-americane. Unde se află militarii români

Starea victimelor din Afganistan, în atacul asupra patrulei militare. Patru dintre militarii răniţi au fost externaţi. Unul încă este în spital

„Patru dintre militarii răniţi în Afganistan, vineri, 24 mai, din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", au fost externati. Astfel, plutonierul Rusu Marian, caporalii clasa a II-a Ştefan Florin-Laurenţiu şi Apetroaie Petrică şi fruntaşul Petcu Nicolae au fost externati în decursul aceleiaşi zile. Toţi pacientii externaţi îşi continuă tratamentul şi recuperarea, aceştia aflându-se deja în grija echipei medicale româneşti”, transmite MApN, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citare, caporalul clasa a II-a Anton Florin se află în continuare internat la Spitalul Militar de tip Rol III din Baza Aeriană Kandahar pentru tratament de specialitate.

Cei cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate.

Pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici