Statul Major al Forţelor Navale Române trimite puitorul de mine şi scafandrii către Sulina / O navă a raportat o explozie la bord şi a trasmis autorităţilor române că a lovit o mină

Conducerea Statului Major al Forţelor Navale a ordonat trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acţiona în sprijinul autorităţilor civile responsabile de intervenţie şi pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord

994 afișări
Imaginea articolului Statul Major al Forţelor Navale Române trimite puitorul de mine şi scafandrii către Sulina / O navă a raportat o explozie la bord şi a trasmis autorităţilor române că a lovit o mină

Statul Major al Forţelor Navale Române trimite puitorul de mine şi scafandrii către Sulina / O navă a raportat o explozie la bord şi a trasmis autorităţilor române că a lovit o mină

Cu privire la situaţia navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a raportat o explozie la bord în cursul dimineţii de miecuri, conducerea Statului Major al Forţelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaţionale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acţiona în sprijinul autorităţilor civile responsabile de intervenţie şi pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord.

Nava militară a plecat din portul militar Constanţa în jurul orei 08.15.

„De asemenea, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forţelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcţie de solicitări”, transmite Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit MApN, planurile de activităţi şi procedurile operaţionale ale Forţelor Navale Române au fost adaptate rapid la situaţia actuală de securitate, odată cu declanşarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de ameninţări în spaţiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice.

„Forţele Navale Române desfăşoară în permanenţă de monitorizare în Marea neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detaşamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) şi prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcţiei Hidrografice Maritime”, mai arată MApN.

O explozie a avut loc miercuri dimineaţa între Sulina şi Canalul Bîstroe la o navă sub pavilion Togo. Mesajul de urgenţă „MAYDAY” a fost transmis miercuri, la ora 06.50, privind o explozie la bord. Explozia a avut loc, din primele informaţii, în sala maşinilor. Marinarii prezenţi pe navă le-au spus autorităţilor române că cel mai probabil a fost lovită o mină şi aceasta a explodat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici