Studentul din Timişoara acuzat de crimă a cerut-o în căsătorie pe complicea sa

Avocata studentei arestate în cazul uciderii unui bărbat din Timişoara, Claudia Cândea, a declarat, marţi, că tânăra i-a spus că studentul arestat în acelaşi caz i-ar fi propus fetei să se căsătorească, cu condiţia ca ea să îşi schimbe declaraţiile şi să admită că a comis crima, însă fata a refuzat.

211 afișări
Imaginea articolului Studentul din Timişoara acuzat de crimă a cerut-o în căsătorie pe complicea sa

Studentul din Timişoara acuzat de crimă a cerut-o în căsătorie pe complicea sa (Imagine: Mediafax Foto)

Camelia Ţăranu, avocata studentului Raul Sergiu Florea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că miercurea trecută, după recursul care s-a judecat la Curtea de Apel din Timişoara privind eliberarea condiţionată a celor doi studenţi, tânărul a profitat de un moment în care a rămas împreună cu Carmen Bejan şi i-a propus să se căsătorească, tânăra acceptând pe loc.

"Au rămas singuri, miercurea trecută, iar Raul i-a propus să se căsătorească. Carmen a acceptat pe loc. Mai erau şi câţiva gardieni de faţă, iar ei au auzit totul", a spus Ţăranu.

În schimb, Claudia Cândea, avocata lui Carmen Bejan, a declarat că s-a întâlnit, marţi, în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş cu clienta sa, iar aceasta a recunoscut că Raul Florea i-a propus să se căsătorească, însă cu condiţia ca ea să îşi schimbe declaraţiile şi să admită că a comis crima.

"Carmen nu doreşte să se căsătorească cu Raul. A recunoscut că, într-un moment în care au rămas împreună, aceasta i-a propus să se însoare cu ea, dar cu condiţia ca ea să îşi schimbe declaraţia şi să recunoască faptul că l-a omorât pe Trifu Schrott. A fost un mic şantaj sentimental", a afirmat Claudia Cândea.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii în vârstă de 20 de ani, studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi, în 2 august, în cazul bărbatului ucis, al cărui cadavru tranşat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc.

Sergiu Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor.

Avocata studentei spunea că aceasta a început să se prostitueze în urmă cu câteva săptămâni, la insistenţele prietenului său, şi că acceptase acest lucru "din dragoste" pentru tânăr. Potrivit avocatei Claudia Cândea, tânăra a avut doar doi clienţi, cel de-al doilea fiind bărbatul omorât.

Studenta arestată pentru complicitate la crima comisă în Căminul 2 Medicină din Timişoara şi-a schimbat, miercurea trecută, declaraţiile, recunoscând că şi ea a aplicat victimei câteva lovituri de cuţit.

Potrivit Cameliei Ţăranu, unul dintre avocaţii lui Sergiu Florea, tânăra a recunoscut că i-a aplicat victimei trei lovituri de cuţit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici