Studiu: Ce comandă românii la restaurant / Industria de servicii alimentare din România a crescut cu 16% în 2023

  • Mai mult de patru din 10 români care consumă desert la restaurant comandă papanaşi, potrivit unui studiu Hospitality Culture Institute.
  • Valoarea medie a unei comenzi este de 56.8 lei.
Urmărește
1014 afișări
Imaginea articolului Studiu: Ce comandă românii la restaurant / Industria de servicii alimentare din România a crescut cu 16% în 2023

Industria de servicii alimentare din România a crescut cu 16% în 2023, atingând o valoare totală de 6,31 de miliarde de euro. Potrivit studiului Hospitality Culture Research, realizat în parteneriat cu Tazz, comanda medie în HoReCa atinge o valoare de 56,8 lei.

Frecvenţa de achiziţie în HoReCa se păstrează, la fel ca anul trecut, la 3,3 ocazii pe lună, principalele comenzi fiind reprezentate de supa de pui la felul 1 (31%), carne cu garnitură la felul principal (41%) şi papanaşi la desert (42%).

„În 2023 am putut observa o uşoară creştere a industriei serviciilor alimentare. Însă, românii nu au început să iasă mai des la restaurant şi nu comandă de mai multe ori mâncare de la raioanele gastro ale supermarketurilor sau de la fast-food, astfel încât creşterea pieţei se datorează, în primul rând, inflaţiei. Atunci când vine vorba de alegerea unui nou restaurant, principalul mediu de informare este reprezentat de prieteni şi de recomandările acestora. Remarcăm, aşadar, importanţa majoră a experienţei pe care românii o au în locaţiile HoReCa, nu doar în ceea ce priveşte fidelizarea acestora, dar şi din privinţa atragerii de noi clienţi”, afirmă Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.

Studiul Hospitality Culture Research, aflat la a şaptea ediţie, extrage date relevante prin metode cantitative, fiind analizată industria de servicii alimentare, obiceiurile de consum ale românilor şi trendurile din piaţa de sitting, delivery dar şi retail (raioane gastro).

În ceea ce priveşte serviciile de livrare, 8 din 10 respondenţi au declarat că le folosesc pentru a-şi comanda mâncare gătită, cu o frecvenţa medie de utilizare de 4,4 ori pe lună. De altfel, piaţa de Food Delivery are o cotă de piaţă de 25%, a doua cea mai mare după consumul în restaurante (26%).

„Piaţa de Food Delivery este deja una solidă şi vine în completarea consumului din restaurante şi din alte surse de achiziţie pentru mâncarea gătită. Vedem tot mai des că românii descoperă restaurante şi preparate noi prin intermediul aplicaţiilor de livrare, pe care apoi le testează şi offline, iar procesul este valabil şi în sens invers. Mai mult, observăm că atât piaţa de restaurante, cât şi cea de Food Delivery au crescut în provincie, semn că puterea economică a românilor şi apetitul pentru gastronomie au crescut în ultimii ani”, a declarat Alin Şerban, CEO Tazz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici