Studiu: interacţiunea online a românilor cu autorităţile, în coada clasamentului european

Ponderea românilor care, în 2022, au interacţionat online cu autorităţile sau serviciile publice în scop personal a fost sub 16%, în timp ce media europeană este de 60%, potrivit unei analize realizate de Lighthouse PR.

144 afișări
Imaginea articolului Studiu: interacţiunea online a românilor cu autorităţile, în coada clasamentului european

Cu această rată de participare, România se află pe ultimul loc în Europa, a stabilit analiza. Totodată, România a coborât două poziţii în clasamentul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dezvoltarea componentei de e-guvernare faţă de 2020, când era pe locul 55 din 193 de state membre ale organizaţiei.

Realizatorii studiului consideră că datele reflectă una dintre lacunele majore ale comunicării publice din România: incapacitatea instituţiilor publice de a întări relaţia cu cetăţeanul prin utilizarea instrumentelor electronice proprii.

„Comunicarea publică performantă, în România, este blocată încă de standarde învechite, iar iniţiativa în acest domeniu este gripată de un exces de proceduri birocratice. Dincolo de componenta tehnică, devenită justificarea predilectă în tot ce nu iese, lipsa de gândire strategică şi de asumare întreţin o comunicare publică neconvingătoare şi inconsecventă. Funcţia de comunicare este organizată precar în majoritatea instituţiilor publice, astfel că proiectele integrate sau strategiile sunt văzute strict ca obligaţie birocratică”, a explicat Cosmina Croitoru, reprezentantul companiei care a realizat studiul.

Situaţiile de criză, inclusiv cele recente, determină o creştere substanţială a interesului public pentru informaţii clare care să ajute utilizatorii. Aceasta duce şi la o creştere a ratei de utilizare a platformelor de internet pe care instituţiile publice din România le deţin. O analiză în Google Trends pe cuvintele ”guvernul României”, ”ministerul sănătăţii”, ”vaccinuri covid”, ”efecte adverse vaccin” arată o creştere semnificativă a interesului public pentru informaţiile care vizează aceste instituţii sau teme în momentele-cheie ale pandemiei COVID, au precizat realizatorii studiului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici