Sute de craioveni au ieşit în parc şi pe patinoar în a doua zi a anului. Cât au arătat termometrele

Sute de craioveni au ieşit, în a doua zi a anului nou, în parcuri şi la cele două patinoare din oraş. În Bănie, au venit şi grupuri de bulgari de la Vidin.

164 afișări

La Craiova, în a doua zi a anului nou, termometrele au arătat 7 grade Celsius, iar la amiază soarele a strălucit ademenitor. Sute de oameni au profitat de vremea frumoasă şi au ieşit din case ca să facă mişcare după mesele copioase de sărbători sau să admire natura.

Aleile Parcului „Nicolae Romanescu” au fost pline de tineri, copii şi vârstnici. Unii au ieşit la alergat, alţii să joace table, iar cei mai mici s-au plimbat cu bicicletele. „E plăcut, parcă e octombie, nu ianuarie”, a spus unul dintre bărbaţii care joacă table în parc.

Şi terasele din parc au fost pline, iar la Grădina Zoologică, ursul, leii, tigrii sau maimuţele au atras zeci de vizitatori.

Cei care au vrut să scape rapid de kilogramele acumulate în aceste zile au mers la patinoar. Zeci de persoane s-au distrat pe gheaţă, în centrul oraşului. „E o idee bună să mai facem mişcare, să ne revenim după aceste zile de mâncare şi stat", a spus, pentru MEDIAFAX, unul dintre tinerii prezenţi la patinoar.

Zeci de bulgari din zona Vidin au venit joi la Craiova pentru a se plimba sau la cumpărături.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
parc,
patinoar,
zoo

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici