Tânăr, arestat după ce a primit 10.000 lei de la o femeie pe care o înşelase cu metoda "accidentul"

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Iaşi a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 lei de la o femeie din Dej. Tânărul îi spusese femeii că fiica ei a provocat un accident şi are nevoie de bani pentru "împăcare", transmite corespondentul MEDIAFAX.

1185 afișări
Imaginea articolului Tânăr, arestat după ce a primit 10.000 lei de la o femeie pe care o înşelase cu metoda "accidentul"

Tânăr, arestat după ce a primit 10.000 lei de la o femeie pe care o înşelase cu metoda "accidentul"

Poliţiştii din Dej l-au prins, la sfârşitul săptămânii trecute, în flagrant pe tânărul de 24 de ani, din judeţul Iaşi, în timp ce încasa 10.000 de lei de la o femeie, de 63 de ani, din Dej.

Femeia din Dej a fost sunată de către o persoană necunoscută, care şi-ar fi declinat o calitate falsă şi i-ar fi spus că fiica sa a provocat un accident de circulaţie cu victimă, iar pentru împăcare este nevoie să achite suma de 10.000 lei.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul din Iaşi ar mai fi încercat să înşele o femeie, în vârstă de 72 de ani, tot din Dej, căreia îi ceruse 30.000 de lei.

Judecătoria Dej a dispus, duminică, arestarea preventivă a tânărului pe o perioadă de 30 de zile, pentru înşelăciune şi tentativă de înşelăciune.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici