Târgu Mureş: 9 persoane intoxicate cu fum, în urma unui incendiu produs într-un hypermarket

Nouă persoane au fost transportate, marţi dimineaţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş, după ce au inhalat fumul produs în urma unui incendiu izbucnit la magazinul Praktiker din municipiu, starea lor fiind bună.

43 afișări
Imaginea articolului Târgu Mureş: 9 persoane intoxicate cu fum, în urma unui incendiu produs într-un hypermarket

Târgu Mureş: 9 persoane intoxicate cu fum, în urma unui incendiu produs într-un hypermarket (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş au intervenit, marţi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs la magazinul Praktiker din Târgu Mureş, iar câteva persoane au fost transportate la SMURD pentru investigaţii, întrucât au inhalat fum.

"A luat foc raionul de aer condiţionat. Câteva persoane care au inhalat fum au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş pentru investigaţii", a precizat, pentru MEDIAFAX, plutonierul-major al ISU Mureş, Comlodean Gabriel.

Potrivit acestuia, trei echipaje ale ISU Mureş au intervenit la faţa locului şi au stins incendiul, în prezent fiind cercetate cauzele izbucnirii acestuia.

Comlodean a precizat că două dintre echipaje s-au întors la bază, iar unul a rămas la faţa locului pentru a depista eventualele focare ascunse.

Medicii de gardă ai SMURD Târgu Mureş au precizat că starea celor nouă persoane intoxicate cu fum este bună, li s-a recoltat sânge pentru analize şi vor mai fi ţinute sub observaţie câteva ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici