Tăriceanu justifică interzicerea tichetelor cadou printr-o politică salarială "strânsă"

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a justificat decizia Guvernului de a interzice acordarea tichetelor cadou prin necesitatea aplicării unei politici salariale "strânse", corelată cu performanţele economiei, şi a apreciat măsura ca fiind una corectă.

15 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu justifică interzicerea tichetelor cadou printr-o politică salarială "strânsă"

Tăriceanu justifică interzicerea tichetelor cadou printr-o politică salarială "strânsă" (Imagine: Mediafax Foto)

"Am făcut o rectificare bugetară în sensul diminuării cheltuielilor bugetare, am spus ca lumea să nu creadă că în acest an, deşi electoral, Guvernul ar fi dispus să facă pomeni electorale şi iată că nu facem acest lucru. Am spus că vom merge pe o restrângere a cheltuielilor salariale şi a drepturilor băneşti. Vrem să ducem din punct de vedere al cheltuielilor o politică strânsă, pentru că semnalele care s-au acumulat la nivelul economiei mondiale şi anumite tendinţe inflaţioniste manifestate în a doua parte a anului trecut ne obligă la astfel de măsuri", a spus Tăriceanu.

El a arătat că Executivul a decis majorări salariale în concordanţă cu performanţele economiei româneşti, ceea ce reflectă o atitudine corectă şi responsabilă.

"România nu trebuie guvernată numai în 2008, trebuie că oamenii să poată trăi bine şi în 2009 şi în anii următori, deci există o responsabilitate pe care înţeleg ca Guvernul să şi-o asume, chiar dacă nu suntem foarte populari cu măsuri care pot fi considerate politice şi electorale", a arătat premierul.

Întrebat de presă dacă în salariul de bază va fi inclus contravaloarea acestor tichete, Tăriceanu a precizat că el nu a vorbit despre aşa ceva.

"Nu am spus că trebuie să fie încorporat, nu am pronunţat cuvântul «încorporat», am spus că politica salarială trebuie să se bazeze pe salariu şi nu pe alte venituri care completează într-o manieră netransparentă veniturile salariaţilor. Există diverse formule la care s-a făcut uz în ultima perioadă. Haideţi să vedem care sunt salariile, cum evoluează acestea, care este scara salariilor şi nu aceste elemente complementare", a spus premierul.

Atenţionat că ministrul de Finanţe a spus că acest venit va fi încorporat în salariu, Tăriceanu a precizat că el nu a discutat despre aşa ceva cu Vosganian.

"Întrebaţi-l pe el, nu pe mine. N-am să vă lămuresc eu, pentru că eu nu am discutat aşa ceva cu ministrul de Finanţe", a spus şeful Guvernului.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, că are în vedere încorporarea tichetelelor cadou în drepturile salariale, astfel încât să le folosească angajaţilor atunci când vor să ia un credit.

"Strategia fiscal-bugetară ar trebui să încorporeze din aceste drepturi în salariu. Daca ele intră în salariu, acestea pot fi folosite de către angajaţi la bancă în momentul când vor să ia un credit," a explicat Vosganian.

Guvernul a interzis instituţiilor publice, prin ordonanţă de urgenţă, să mai acorde angajaţilor tichete cadou, un bonus valoric de care salariaţii au beneficiat până în prezent la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paşti şi de Crăciun, ca o recompensă sau motivare suplimentară salariului.

Tichetele cadou reprezintă un bonus valoric de care salariaţii au beneficiat până în prezent la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paşti şi de Crăciun, ca o recompensă sau motivare suplimentară salariului.

Decizia Guvernului a fost criticată atât de federaţii sindicale, cât şi de reprezentanţi ai unor partide politice.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a cerut Guvernului abrogarea articolului care prevede interzicerea acordării tichetelor cadou angajaţilor din instituţiile publice, apreciind că acesta încalcă principiul descentralizării financiare şi administrative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici