Taximetrist sancţionat de poliţişti pentru că a refuzat să se legitimeze şi le-a adresat injurii

Un taximetrist oprit lângă Gara de Nord din Timişoara a fost sancţionat drastic pentru că a refuzat să se legitimeze şi a înjurat poliţiştii. Anul trecut, acelaşi taximetrist a mai fost sancţionat de două ori pentru aceleaşi fapte.

470 afișări
Imaginea articolului Taximetrist sancţionat de poliţişti pentru că a refuzat să se legitimeze şi le-a adresat injurii

Sursa: Hepta

Poliţia Locală Timişoara aminteşte, într-un comunicat transmis joi, că, potrivit legii, refuzul unei persoane de a da date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, precum şi săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora se sancţionează cu amenzi de până la 1.500 lei.

„Există cazuri în care poliţiştii locali se confruntă în teren cu astfel de situaţii, existând momente în care, în special conducătorii auto care sunt surprinşi încălcând prevederile OUG 195/2002, nemulţumiţi de faptul că au fost depistaţi, fie adresează cuvinte şi expresii jignitoare poliţiştilor locali aflaţi în timpul exercităţii atribuţiilor de serviciu, fie refuză să dea detalii despre identitatea pe care o au. Un astfel de exemplu este cel al lui G.P.C., de 36 de ani, cu domiciliul în localitatea Săcălaz, care staţiona în vederea preluării de clienţi, în calitate de taximetrist, în spatele staţiei STPT de la Gara de Nord. Pentru că se afla într-o zonă interzisă, poliţiştii locali din cadrul Biroului Transport Urban, i-au atras atenţia cu privire la acest fapt”, arată Poliţia Locală Timişoara.

Taximetristul a refuzat să se legitimeze şi a cerut un echipaj de la poliţia naţională, prin 112.

Un echipaj de la Secţia 4 l-a sancţionat pentru alarmarea nejustificată a organelor de ordine, bărbatul fiind sancţionat şi de poliţiştii locali cu 1.200 lei pentru refuz de legitimare şi adresarea de injurii.

Taximetristul a mai fost sancţionat de poliţiştii locali de două ori pentru astfel de fapte, fiind depistat în aceeaşi situaţie şi având acelaşi comportament, tot în zona Gării de Nord, dar şi pe str. Simion Bărnuţiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici