Testele naţionale de Capacitate şi Bacalaureat, date incerte. Apel către elevi al Monicăi Anisie în perioada suspendării cursurilor

Monica Anisiei, ministrul Educaţiei, le dă mesaje încurajatoare elevilor să se pregătească în continuare acasă prin cursurile online. Ea le spune elevilor care în acest an vor da examene naţionale de Bacalaureat şi Capacitate să fie atenţi la infomaţiile ulterioare despre datele când vor avea loc acestea. Începând din data de 16 martie, în România a fost declarată stare de urgenţă pentru 30 de zile, timp în care şcolile rămân închise.

18599 afișări
Imaginea articolului Testele naţionale de Capacitate şi Bacalaureat, date incerte. Apel către elevi al Monicăi Anisie în perioada suspendării cursurilor

Examenele naţionale de Capacitate şi Bacalaureat, incerte. Apel către elevi al ministrului Educaţiei în perioada suspendării cursurilor

Anisie a dat asigurări din nou că anul şcolar nu va fi îngheţat din cauza perioadei prelungite de suspendare a cursurilor, iar examenele naţionale se vor ţine. Având în vedere că nu se cunoaşte evoluţia epidemiei, ministrul spune că nu se ştie exact când vor fi susţinute examenele naţionale, însă se va comunica „în timp util”. 

„Acele examene vor fi în sprijinul sau vor veni în sprijinul elevilor, pentru că noi suntem conştienţi cu toţii că această situaţie de criză trebuie să vină în sprijinul elevilor şi nu să realizeze, eu ştiu, o sancţiune în ceea ce priveşte modalitatea în care ei vor fi examinaţi”, a spus ministrul, la RFI.

În condiţiile răspândirii unor informaţii neverificate, Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, face un apel către elevi şi părinţi să se informeze numai din surse oficiale, în contextul coronavirusului. 

Monica Anisie le cere elevilor să se pregătească în continuare în condiţii speciale, în care cursurile şi temele sunt comunicate online.  

”Anul şcolar nu se pune problema la acest moment să fie îngheţat. Prin urmare, în această perioadă în care ne aflăm în situaţie de urgenţă, când sunt suspendate cursurile, profesorii păstrează legătura cu elevii, prin lecţii pe care le organizează online. Suntem conştienţi că nu peste tot se pot realiza aceste cursuri online şi de aceea Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română, realizează lecţii pregătitoare pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.

Le transmit (elevilor) să se pregătească în continuare alături de profesorii lor de la clasă, prin lecţiile online, să se pregătească în continuare prin lecţiile oferite la teleşcoală şi să îi asigur că examenele naţionale pe care ei le vor susţine, când anume nu ştim la acest moment, dar vom comunica în timp util, acele examene vor fi în sprijinul sau vor veni în sprijinul elevilor, pentru că noi suntem conştienţi cu toţii că această situaţie de criză trebuie să vină în sprijinul elevilor şi nu să realizeze, eu ştiu, o sancţiune în ceea ce priveşte modalitatea în care ei vor fi examinaţi”.

Întrebată ce înseamnă că examenele vor fi în sprijinul elevilor, Monica Anisie a răspuns: ”Mă refeream la faptul că în spaţiul public au fost tot felul de fake news-uri, cum că nu se vor mai susţine examenele naţionale, că gradul de dificultate al subiectelor va fi foarte mare, că va fi, eu ştiu, a apărut şi această ştire că există posibilitatea să fie din materie scoase anumite conţinuturi şi aşa mai departe. Eu trebuie să îi asigur pe copii că în momentul în care se va lua o decizie în cadrul Ministerului Educaţiei de către specialiştii în evaluare, vom comunica public şi i-aş ruga şi pe elevi şi pe părinţi să se informeze numai din surse oficiale”.
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici