Toate cataloagele unui liceu nemţean au fost furate şi apoi arse în toaleta profesorilor

Toate cataloagele de la Liceul Economic "Vasile Conta" din Târgu Neamţ au fost furate, documentele fiind arse în toaleta profesorilor, iar poliţiştii fac cercetări pentru depistarea persoanelor implicate, în timp ce profesorii reconstituie documentele şcolare distruse.

969 afișări
Imaginea articolului Toate cataloagele unui liceu nemţean au fost furate şi apoi arse în toaleta profesorilor

Toate cataloagele unui liceu nemţean au fost furate şi apoi arse în toaleta profesorilor (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Furtul celor 27 de cataloage şi a condicii de prezenţă a personalului de la Liceul Economic "Vasile Conta" din Târgu Neamţ a fost constatat, luni dimineaţă, când primii angajaţi ai şcolii au venit la serviciu şi imediat a fost alertată Poliţia şi au început cercetările.

"Persoana sau persoanele au intrat în unitate pe o uşă laterală, care a fost forţată. Au mers apoi în cancelarie, au forţat fişetul în care se ţin documentele, de unde au luat toate cele 27 de cataloage. Au dispărut şi trei condici de prezenţă a angajaţilor liceului. Prima care a sesizat că este ceva în neregulă a fost femeia de serviciu. Mai apoi, secretara unităţii a constatat dispariţia documentelor şcolare din fişet. A fost imediat anunţată Poliţia, iar oamenii legii au făcut, toată ziua, cercetări prin şcoală. Nu ni s-au oferit informaţii asupra mersului cercetărilor", a spus Eugenia Tiugea - director adjunct al Liceului Economic "Vasile Conta" Târgu Neamţ.

Potrivit inspectorului principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, nu mai există şanse de recuperare a cataloagelor furate, acestea fiind arse chiar în toaleta de lângă cancelarie.

"Colegii noştri au descoperit resturi carbonizate din cataloagele furate în toaleta cadrelor didactice. La Liceul Economic «Vasile Conta» s-au făcut şi se vor mai face cercetări, dar deocamdată nu există niciun suspect în acest caz", a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu.

De luni a fost începută în liceu operaţiunea de reconstituire a cataloagelor furate întrucât anul şcolar se încheie peste două săptămâni.

"În ceea ce ne priveşte, vom reconstitui toate cataloagele, cu prioritate cele ale elevilor din anii terminali. Ca surse pentru reconstituirea situaţiei şcolare a elevilor avem caietele de evaluare ale profesorilor şi carnetele de note. E un moment greu, dar îl vom depăşi", a spus Eugenia Tiugea - director adjunct al Liceului Economic "Vasile Conta" Târgu Neamţ.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ s-a implicat în soluţionarea acestui caz, fiind convocat un Consiliu Profesoral excepţional unde s-au stabilit procedurile pentru reconstituirea documentelor şcolare.

"Vreau să-i asigur pe elevii liceului şi pe părinţii acestora că acest incident neplăcut nu va avea urmări asupra procesului de predare-învăţare, şi nici asupra activităţii de finalizare a situaţiei şcolare", a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Luminiţa Vârlan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici