Toate maternităţile din Bucureşti ar putea fi închise câte o lună pe an

Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va forma un grup de lucru care va avea scopul de a întocmi proceduri de conştientizare privind apariţia infecţiei cu stafilococ auriu, precizând că, lunar, în fiecare an, ar putea fi închisă câte o maternitate pentru igienizare.

672 afișări
Imaginea articolului Toate maternităţile din Bucureşti ar putea fi închise câte o lună pe an

Toate maternităţile din Bucureşti ar putea fi închise câte o lună pe an. Anunţul Prefecturii Capitalei

“Grupul de lucru va constitui o platformă de comunicare cu caracter permanent şi pentru alte evenimente epidemiologice şi probleme cu care se pot confrunta maternităţile publice şi private din Capitală”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Municipiului Bucureşti.

De asemenea, a fost propusă elaborarea unui plan pe termen mediu şi lung de construire a unor unităţi spitaliceşti noi şi reluarea unei practici uzitate în trecut, cu privire la închiderea în fiecare an, pe termen de o lună, a fiecărei maternităţi, pentru igienizare.

Din grupul de lucru vor face parte reprezentanţi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, Societăţii Române de Microbiologie, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, precum şi reprezentanţii maternităţilor publice şi private din Capitală.

Alte scopuri pe care şi le propune grupul de lucru este de a redimensiona numărul de paturi în corelaţie cu creşterea numărului de internări şi de a creşte numărul saloanelor alocate îngrijirilor nou-născuţilor.

Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va trimite propunerile Ministerului Sănătăţii. Deciziile vin în urma unei şedinţe de lucru de marţi de la Prefectura Capitalei, în contextul cazurilor recente de infectare cu stafilococ auriu în cadrul Maternităţii Giuleşti din municipiul Bucureşti.

15 bebeluşi născuţi la Maternitatea Giuleşti sunt internaţi la la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, zece fiind infectaţi cu stafilococ meticilino rezistent. Rezultatele analizelor altor cinci copii urmează să apară în următoarele zile.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici