Tolea Ciumac mai are de executat doar câteva zile de închisoare

Judecătorii Curţii de Apel Braşov au decis, vineri, ca Anatolie Ciumac să execute patru ani şi şapte luni de închisoare după ce au fost cumulate două pedepse asplicate de instanţe din România şi Spania, astfel că acesta mai are de ispăşit doar câteva zile de detenţie.

346 afișări
Imaginea articolului Tolea Ciumac mai are de executat doar câteva zile de închisoare

Tolea Ciumac mai are de executat doar câteva zile de închisoare

"Decizia a fost o pedeapsă rezultantă de patru ani şi şapte luni, după ce au fost cumulate pedepsele de patru ani din România şi de doi ani din Spania. Mai are de ispăşit aproximativ 20 de zile din sentinţă. Până atunci, va rămâne la penitenciar", a declarat, vineri, Silviu Barbu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov.

Potrivit sursei citate, judecătorii braşoveni au primit prin Interpol documentele originale de la închisoarea din Spania pe baza cărora s-au realizat expertizele şi s-a luat decizia finală.

În luna ianuarie 2010, judecătorii au considerat că documentele iniţiale sosite din Spania, prin care se certifica faptul că Anatolie Ciumac este aceeaşi persoană cu Anatolie Clamac şi Alexander Ratco, nu sunt suficiente, deoarece nu erau documentele originale. Prin urmare, instanţa a solicitat atunci ca Interpolul să trimită Curţii de Apel Braşov, pentru o scurtă perioadă, documentele în original de la Tribunalul din Madrid, precum şi fişa decadactilară de la penitenciarul unde Anatolie Ciumac a ispăşit o pedeapsă sub numele de Alexander Ratco în vederea efectuării unor expertize dactiloscopice la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru compararea amprentelor digitale şi ale fotografiilor în care apare Anatolie Ciumac în documentele spaniol.

De asemenea, instanţa a dispus ca în 25 ianuarie Ciumac să fie adus de la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerat, la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru a fi amprentat şi pentru a se stabili dacă amprentele acestuia corespund cu cele ale lui Alexander Ratco.

Dosarul lui Ciumac s-a aflat în rejudecare, după ce judecătorii Curţii de Apel Braşov au decis, în octombrie, casarea sentinţei Tribunalului Braşov, formulată în luna iulie şi prin care judecătorii au decis contopirea pedepsei primite de Ciumac în Spania cu cea din România.

Poliţiştii de la Direcţia de Investigaţii Criminale şi de la Serviciul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale din IGPR au pus în executare, în 11 martie, mandatul emis pe numele lui Anatolie Ciumac, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Scotch" în care este acuzat de tentativă de omor în urma scandalului din 1999 de la un bar de noapte din Braşov. În acest caz există o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici