Trafic feroviar blocat între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, după ce un tir s-a răsturnat pe calea ferată

Publicat: 16 12. 2011, 11:17
Actualizat: 06 11. 2012, 18:37

Accidentul a avut loc pe DN 7, în apropriere de Gara Câineni, primele date arătând că o femeie aflată la volanul unui autoturism Daewoo Cielo a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un tir care circula regulamentar.

În urma impactului, tir-ul a ajuns pe calea ferată aflată în imediata şoselei, unde s-a răsturnat, blocând traficul feroviar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisarul Eusebiu Predonescu, în urma accidentului femeia aflată la volanul autoturismului a rămas încarcerată în maşină, fiind în stare gravă.

Traficul rutier pe DN7 se desfăşoară alternativ pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea poliţiştilor, iar traficul feroviar este blocat, la faţa locului fiind aşteptată o macara pentru scoaterea tir-ului de pe calea ferată.