Mehedinţi: Traficul feroviar, blocat în urma inundaţiilor, reluat după aproape nouă ore

Peste 60 de gospodării din mai multe localităţi din Mehedinţi au fost inundate, duminică dimineaţă, iar circulaţia rutieră este restrictionaţă pe DN 67, în acelaşi judeţ, după ce apa a ajuns pe carosabil, totodată fiind afectat şi traficul feroviar între Drobeta Turnu Severin şi Strehaia.

348 afișări
Imaginea articolului Mehedinţi: Traficul feroviar, blocat în urma inundaţiilor, reluat după aproape nouă ore

Trafic rutier şi feroviar restricţionat şi zeci de gospodării inundate, în Mehedinţi (Imagine: Gabriel Fluerariu/Mediafax Foto)

UPDATE - Traficul feroviar, blocat în urma inundaţiilor, reluat după aproape nouă ore

Traficul feroviar între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, blocat, duminică dimineaţă, după ce calea ferată a fost inundată în zona a două localităţi din Mehedinţi, a fost reluat, în jurul orei 17.00, după aproape nouă ore.

Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, începând cu ora 16.40 în judeţul Mehedinţi traficul feroviar a fost reluat pe magistrala 900, între Drobeta-Turnu Severin şi Strehaia.

TITLURILE ZILEI

Traficul feroviar a fost oprit timp de aproape nouă ore, după ce calea ferată a fost inundată între staţiile CFR Igiroasa şi Prunişor, iar în acest interval a fost afectată circulaţia a cinci trenuri InterRegio de pe ruta Bucureşti - Timişoara şi retur. Călătorii din aceste trenuri au fost transportaţi  cu autocarele pe distanţa afectată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, duminică dimineaţă în localitatea Malovăţ traficul rutier pe DN67 se desfăşoară cu restricţii între Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, după ce un pasaj peste calea ferată din localitatea Halânga a fost inundat din cauza canalizării care nu a făcut faţă precipitaţiilor abundente, două benzi ale sensului de mers Drobeta Turnu Severin - Motru fiind acoperite de apă.

De asemenea, în Mehedinţi nu se circulă pe drumul judeţean 606 B, între localităţile Poroina Mare – Stigniţa, acesta fiind inundat pe o distanţă de 50 de metri, motiv pentru care localnicii folosesc o rută ocolitoare. Inundat este şi drumul comunat din comuna Bâcleş, satul Petra, pe o distanţă de o sută de metri.

Totodată, în judeţul Mehedinţi, traficul feroviar este întrerupt pe magistrala 900, între Drobeta-Turnu Severin şi Strehaia, deoarece între staţiile Igiroasa şi Prunişor calea ferată a fost acoperită de apă.

Conform autorităţilor locale, cea mai gravă situaţie în judeţul Mehedinţi este în localitatea Gvardeniţa, unde râul Desnăţui a ieşit din matcă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a inundat 50 de gospodării.
La faţa locului intervin cu motopompe 15 pompieri.

În urma ploilor torenţiale, alte 15 gospodării au fost inundate în localităţile Podu Grosu, Piatra Albă, Prunişor, Severineşti şi Petra.

Judeţele Mehedinţi, Gorj şi Caraş-Severin se află, duminică, între orele 01.00 şi 11.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, iar alte 19 judeţe au fost atenţionate cu cod galben, valabil de sâmbătă seară până luni dimineaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici