Transportul pacienţilor fără centură în ambulanţă, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei

Transportul pacienţilor în ambulanţă pe targă sau pe scaune fără centură de siguranţă şi fumatul în salvări se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei, indiferent dacă echipajul respectiv face parte din sistemul public sau cel privat, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

796 afișări
Imaginea articolului Transportul pacienţilor fără centură în ambulanţă, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei

Transportul pacienţilor fără centură în ambulanţă, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Ministerul Sănătăţii supune dezbaterii publice un proiect de hotărâre de Guvern privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale din domeniul sănătăţii publice. Proiectul de act normativ prevede sancţiuni drastice în cazul nerespectării nromelor de igienă, dar şi pentru personalul din sistemul medical de urgenţă care nu respectă legislaţia, indiferent dacă lucrează la stat sau în privat.

Prin acest proiect, MS doreşte să asigure protejarea populaţiei prin îmbunătăţirea activităţilor, serviciilor şi produselor cu impact asupra stării de sănătate şi totodată să asigurare respectarea prevederilor normelor legale de igienă şi sănătate publică a amplasamentelor, activităţilor serviciilor, produselor, factorilor de mediu, de habitat, de muncă, arată Nota de fundamentare a proiectului.

Astfel, în medicina de urgenţă se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei depăşirea neautorizată a competenţelor de către membrii unui echipaj, fumatul în autospecialele de intervenţie şi transport ale serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi transport sanitar publice şi private, neasigurarea cu centurile de siguranţă a pacienţilor pe targă sau pe scaunele din cabina medicală. Aceeaşi amendă o va primi şi personalul serviciilor de ambulanţă private comerciale care nu respectă condiţiile de acordare a consultaţiilor la domiciliu şi ale activităţilor de transport contractate cu Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate.

Potrivit proiectului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei, neîndeplinirea de către serviciile de ambulanţă private a condiţiilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă la nivel prespitalicesc.

Aceeaşi amendă o vor primi serviciile de ambulanţă private comerciale, aflate în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate sau cu casele private de asigurări pentru sănătate, în cazul utilizării unor reclame care sugerează că asistenţa de urgenţă este "gratuită" sau consultaţiile sunt "gratuite", cât şi pentru neafişarea conform normelor în vigoare a numărului de apel şi a modului de prestare a serviciilor reclamelor.

Tot contravenţii sunt considerate şi angajarea în cadrul serviciilor publice sau private de ambulanţă de personal fără certificare şi instruire profesională, neasigurarea dotării specifice compartimentelor din cadrul serviciilor publice şi private de ambulanţă, cât şi din cadrul Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, conform reglementărilor în vigoare, clasificarea unui echipaj la un nivel superior în condiţiile lipsei dotării necesare nivelului de competenţă. Aceste fapte se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 5.000 de lei.

Alte contravenţii, sancţionate cu amendă de la 5.000 la 15.000 de lei sunt considerate şi neasigurarea de către serviciile de ambulanţă private a dotării ambulanţelor cu echipamente, materiale sanitare şi medicamente conform reglementărilor legale în vigoare, neasigurarea dotării minime obligatorie pentru fiecare tip de echipaj, precum şi reclasificarea unui echipaj sau a unei persoane la un nivel superior celui autorizat iniţial, fără obţinerea aprobării autorităţii de sănătate publică care a emis autorizaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici