„Trebuie să spunem acest lucru fără ocolișuri”. Prima reacție a ministrului Educației la rezultatele testelor PISA 2025

Publicat: 11 09. 2026, 17:02

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, a reacționat vineri, într-o postare pe Facebook, la rezultatele obținute de țara noastră la testele PISA 2025, care arată că pentru prima dată, România depășește pragul de 50% în ceea ce privește elevii care nu ating nivelul 2 la Matematică, considerat de OCDE nivelul minim de competență pentru această disciplină.

Potrivit lui Dimian, rezultatul testului PISA arată că 52% dintre elevi nu au obţinut la matematică un scor peste nivelul 2, considerat pragul pentru aşa-numitul „analfabetism funcţional” la matematică.

„Rezultatele României sunt slabe și trebuie să spunem acest lucru fără ocolișuri. (…) Nu afirm că nota 5 sau nota 6 la Evaluarea Națională este echivalentă cu nivelul 2 PISA. Cele două evaluări au obiective și metodologii diferite: Evaluarea Națională încearcă să verifice competențele elevilor în raport cu programa școlară, în timp ce testul PISA urmărește în ce măsură elevii pot utiliza cunoștințele și competențele dobândite în situații și probleme relevante din viața reală și pentru profesiilor viitorului”, a spus Mihai Dimian în mesajul publicat pe Facebook.

El a mai subliniat că apropierea acestor rezultate arată că principala provocare în sistemul de învățământ este că aproximativ 50% dintre elevi nu au cunoştinţele şi competenţele stabilite ca standard minimal la finalizarea gimnaziului.

„Apropierea acestor rezultate ne arată că provocarea principală cu care ne confruntăm este că aproximativ 50% dintre elevi nu au cunoștințele și competențele pe care le-am stabilit ca standard minimal la finalizarea gimnaziului. Ca să aplici, mai întâi trebuie să știi și trebuie să înțelegi. Dincolo de capacitatea elevilor români de a aplica în viața reală sau în probleme legate de profesii viitoare, ei au fost promovați pe parcursul gimnaziului printr-o scădere a exigenței și nu prin acumularea cunoștințelor și a competențelor necesare pentru media 5 la matematică”, a afirmat ministrul interimar al Educației.

Dimian: Evoluția României între PISA 2022 și PISA 2025 se încadrează în trendul internațional de scădere

Pe de altă parte, Mihai Dimian atrage atenția asupra faptului că evoluția României la testele PISA din 2022 și 2025 se încadrează în trendul internațional de scădere, inclusiv din ţările dezvoltate, membre OECD. Astfel, media ţărilor membre OECD la matematică a scăzut cu 9 puncte, la fel şi media României.

„Media țărilor membre OECD la matematică a scăzut cu 9 puncte, media României a scăzut cu 9 puncte. Media țărilor membre OECD la științe a scăzut cu 3 puncte, media României a scăzut cu 3 puncte. Media țărilor membre OECD la lectură a scăzut cu 14 puncte, media României a scăzut cu 16 puncte. (Dacă vom compara PISA 2018 cu PISA 2025, observăm că scăderea scorurilor țărilor membre OECD este dublă prin comparație cu scăderea scorurilor României.)”, a mai explicat Dimian.

Elevii din perioada 2016-2025 au avut, la mijlocul perioadei, pandemia de COVID-19

Ministrul interimar al Educației mai punctează faptul că ultimele teste PISA, realizate în perioada martie-mai 2025, „evaluează acumulările elevilor din perioada 2016 – 2025, perioadă care a avut în mijlocul ei, într-o perioadă critică pentru dezvoltare, UN AN în care activitățile didactice s-au desfășurat online, pe lângă celelalte efecte ale pandemiei”.

„Dar pe lângă efectele virusului biologic, vorbim în această perioadă și despre efectele unui „virus cognitiv”, care ne va afecta și mai mult pe viitor dacă nu ne luăm măsuri. Cercetători de la universități de prestigiu justifică această analogie provocatoare. Inteligența artificială nu schimbă doar instrumentele pe care le folosim, ci ne afectează și modul în care gândim. Iar la aceasta putem adăuga utilizarea rețelelor sociale, timpul petrecut în fața ecranelor, schimbarea obiceiurilor de lectură, fragmentarea atenției și altele”, a mai adăugat Dimian.

„Avem multe de recuperat. Dar sunt soluții și putem să ne dezvoltăm semnificativ chiar și în condițiile actuale, dacă suntem dispuși să privim lucid realitatea și să construim cu răbdare și consecvență”, a conchis acesta.

Premieră alarmantă la testele PISA: România trece de pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică

Pe 8 septembrie, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a dat publicității rezultatele testelor PISA 2025. În cazul României, rezultatele sunt îngrijorătoare: 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la Matematică.

La nivelul 2, elevul trebuie să poată, între altele, să recunoască modul în care o situație simplă poate fi reprezentată matematic, să compare variante sau să efectueze operațiuni precum conversia unor prețuri într-o altă monedă.

De asemenea, la Citire, doar 52% dintre elevii români ating cel puțin nivelul 2, în condițiile în care media OCDE este de 69%. Asta înseamnă că 48% dintre adolescenții români testați nu ating nivelul minim de competență la Citire.

La acest nivel, un elev trebuie să poată identifica ideea principală a unui text de lungime moderată, să găsească informații pe baza unor criterii explicite și să reflecteze asupra scopului sau formei unui text atunci când i se solicită acest lucru.

În România, 54% dintre elevi au reușit să atingă cel puțin nivelul 2, comparativ cu 74% în medie în statele OCDE. Prin urmare, 46% dintre elevii români sunt sub nivelul minim la Științe.

Un elev care atinge nivelul 2 poate, cel puțin, să identifice explicația corectă pentru fenomene științifice familiare și să folosească informațiile disponibile pentru a decide, în cazuri simple, dacă o concluzie este susținută de date.