Trei morţi şi trei răniţi, într-un accident rutier pe DN1, în zona Otopeni - VIDEO, GALERIE FOTO

Trei persoane au murit şi alte trei persoane - o femeie, un bărbat şi un copil - au fost rănite într-un accident produs miercuri după-amiază, pe DN1, în zona Otopeni, după ce o autoutilitară a intrat într-un autoturism Dacia care a explodat.

1179 afișări
Imaginea articolului Trei morţi şi trei răniţi, într-un accident rutier pe DN1, în zona Otopeni - VIDEO, GALERIE FOTO

Trei morţi şi trei răniţi, într-un accident rutier pe DN1, în zona Otopeni (Imagine: Savu Viorel/Mediafax Foto)

Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că femeia este internată în secţia de neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă Floreasca, ea având un traumatism cranio-cerebral minor.

GALERIE FOTO

 

Investigaţiile arată că nu există leziuni cerebrale care să îi pună viaţa în pericol.

Bărbatul rănit în accident a fost internat în secţia de chirurgie a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Starea celor doi este bună, a adăugat Opriţa.

Copilul a fost internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală. "Copilul este foarte bine. Nu are nici măcar o zgârietură, dar trebuie să rămână în spital 24 de ore", a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, profesor doctor Dan Enescu.

Accidentul de pe DN1, din Otopeni, a avut loc în jurul orei 14.00, după ce un autoturism Dacia a intrat într-o autoutilitară, după care a luat foc şi a explodat.

Video Stirileprotv.ro

Potrivit martorilor, autoutilitara, un Iveco ce venea dinspre Ploieşti către Bucureşti, a traversat toate benzile de pe sensul său şi a sărit peste rigola care desparte cele două direcţii de mers în oraşul Otopeni.

Maşina a pătruns apoi pe contrasens, unde s-a tamponat cu o Dacia care mergea pe celălalt sens al DN1.

În urma impactului, Dacia a luat foc şi a explodat, trei ocupanţi ai acesteia fiind carbonizaţi. Surse din echipele de investigatori au declarat că Dacia a explodat întrucât avea montată o instalaţie de GPL.

În accident au fost implicate alte patru maşini: un Renault Laguna, un Opel înmatriculat în Austria, un alt Opel, care a fost tamponat uşor, şi o autospecială a unei firme de salubritate, care are parbrizul spart.

Martorii au povestit că, imediat după tamponare, un copil care se afla, împreună cu cei doi părinţi, în Renault, a fost scos din maşină de teama că şi aceasta ar putea exploda. Acest Renault Laguna a fost, pe lângă Dacia şi Iveco, cea mai afectată maşină în urma accidentului, cei trei ocupanţi fiind transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Elena Bucur, a declarat că în urma accidentului circulaţia pe DN1 a fost blocată pe sensul dinspre Bucureşti spre Ploieşti aproape două ore, în prezent traficul desfăşurându-se normal.

Cauzele accidentului vor fi stabilite numai după expertizarea autoutilitarei, a precizat Elena Bucur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici