Trei răniţi după ce au intrat cu maşina într-un tir parcat. La zece minute o altă maşină a intrat în acelaşi tir

Trei persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a derapat şi a lovit un tir parcat pe marginea drumului, în cartierul Craioviţa Nouă, din Craiova, la mai puţin de zece minute o altă maşină intrând în acelaşi tir, martorii susţinând că pe şosea era o pată de ulei.

201 afișări
Imaginea articolului Trei răniţi după ce au intrat cu maşina într-un tir parcat. La zece minute o altă maşină a intrat în acelaşi tir

Trei răniţi după ce au intrat cu maşina într-un tir parcat. La zece minute o altă maşină a intrat în acelaşi tir (Imagine: Shutterstock)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj, Amelia Căprărin, primul accident a avut loc în jurul orei 15.30, pe bulevardul Dacia, în zona staţiei de betoane din cartierul Craioviţa Nouă, când un şofer care conducea un autoturim de lux a pierdut controlul direcţiei de mers, a acroşat un tir parcat pe partea dreaptă, apoi a lovit un scuar şi s-a oprit la aproximativ 50 de metri de locul impactului.

În urma accidentului, o adolescentă care se afla pe bancheta din spate a autoturismului a fost grav rănită, iar persoanele aflate pe scuanele din faţă ale maşinii au suferit leziuni uşoare, toţi fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru investigaţii.

La nici zece minute de la producerea acestui accident, un alt şofer care conducea o Dacia Papuc a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de acelaşi tir, însă din fericire în acest accident nimeni nu a fost rănit.

Martorii susţin că cei doi şoferi nu au putut controla maşinile din cauza unei pete de ulei de pe carosabil.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-au produs cele două accidente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici