Trei răniţi după ce o autoutilitară a lovit un autobuz plin cu pasageri

Trei persoane, printre care o fetiţă de 11 ani, au fost rănite uşor, marţi dimineaţă, după ce o autoutilitară încărcată cu covrigi a lovit un autobuz plin cu pasageri, după care s-a răsturnat pe şosea, accidentul producându-se pe DN 2A, în apropierea oraşului Ovidiu din judeţul Constanţa.

14 afișări
Imaginea articolului Trei răniţi după ce o autoutilitară a lovit un autobuz plin cu pasageri

Trei răniţi după ce o autoutilitară a lovit un autobuz plin cu pasageri (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, inspectorul Marius Ghiţă, şoferul unui autoutilitare Mercedes, care se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu spre Constanţa pe banda a doua a drumului, a pierdut controlul direcţiei în urma unei manevre bruşte, iar maşina a intrat în balans, a lovit partea din spate a unui autobuz plin cu pasageri care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers pe prima bandă şi apoi s-a răsturnat în mijlocul drumului.

În urma incidentului, o fetiţă în vârstă de 11 ani aflată în autoutilitară şi doi pasageri din autobuz au fost răniţi uşor. Ei au fost transportaţi cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru investigaţii de specialitate.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de la descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din Constanţa, dar intervenţia lor nu a fost necesară, persoanele implicate în accident putând ieşi singure din maşinile avariate.

Autoutilitara Mercedes era încărcată cu cutii cu covrigi, care s-au împrăştiat de-a lungul drumului, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului au dirijat circulaţia pe câte o singură bandă pe sens. De asemenea, traficul rutier a fost oprit pentru 20 de minute, timp în care autoutilitara răsturnată a fost scoasă în afara părţii carosabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici