Trei soldaţi americani, prezenţi în România la Saber Guardian, au ajuns la spital din cauza caniculei. Unul dintre ei a leşinat

Trei soldaţi americani, prezenţi în România pentru a participa la exerciţiul multinaţional Saber Guardian, au ajuns la Spitalul Râmnicu Vâlcea, acuzând probleme medicale din cauza caniculei. Doi dintre ei au fost transferaţi la Sibiu, iar cel de-al treilea la Bucureşti.

1894 afișări
Imaginea articolului Trei soldaţi americani, prezenţi în România la Saber Guardian, au ajuns la spital din cauza caniculei. Unul dintre ei a leşinat

Trei soldaţi americani, prezenţi în România la Saber Guardian, la spital din cauza caniculei. Unul dintre ei a leşinat

Managerul Spitalului Judeţean Râmnicu Vâlcea, medicul Dan Ponoran, a declarat corespondentului Mediafax că din cauza căldurii sufocante, dar şi a echipamentului militar foarte greu pe care îl poartă, cei trei soldaţi au avut nevoie, marţi seara, de îngrijiri medicale.

Potrivit medicilor, pacienţii erau deshidrataţi, aveau stări de vomă şi acuzau dureri de cap, iar unul dintre ei a leşinat.

Doctorul Ponoran a spus că pentru unul dintre soldaţi a fost nevoie de analize computer tomograf, din acest motiv luându-se decizia ca cei trei să fie transferaţi la alte unităţi medicale.

El a adăugat că reprezentanţii Armatei SUA au inspectat spitalul anterior, declarându-se mulţumiţi de condiţiile găsite aici.

"La noi au venit trei militari, toţi având probleme medicale din cauza caniculei. Unui era cu hipoglicemie. Am decis să fie transferaţi la spitale din Sibiu şi Bucureşti pentru controale amănunţite. A fost nevoie şi de un tomograf. Ei au venit la noi acum două săptămâni să vadă condiţiile de aici şi au fost mulţumiţi", a declarat medicul Dan Ponoran.

În judeţul Vâlcea, sunt peste 2.500 de militari NATO care participă la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 17, găzduit de România. Este organizat un exerciţiu amplu de traversarea a râului Olt pe un pod plutitor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici