Trenuri anulate sau întârziate cu până la 120 de minute din cauza zăpezii

Mai multe trenuri care circulă spre Bucureşti, Constanţa, Mangalia şi Tulcea sunt anulate, iar altele au întârzieri de până la 120 de minute din cauza zăpezii, circulaţia feroviară desfăşurându-se în continuare în condiţii de iarnă, a anunţat, miercuri, CFR Călători.

32 afișări
Imaginea articolului Trenuri anulate sau întârziate cu până la 120 de minute din cauza zăpezii

Trenuri anulate sau întârziate cu până la 120 de minute din cauza zăpezii (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Astfel, miercuri sunt anulate zece trenuri, respectiv Acceleratele 1981 şi 1982, pe relaţia Bucureşti Nord - Medgidia - Tulcea şi retur, Rapidul 689, pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa, Personalul 8151, pe relaţia Urziceni - Slobozia Veche, Personalele 8381, 8384, 8387 şi 8388, pe relaţia Constanţa - Mangalia şi retur, Personalele 7052 şi 7051, pe ruta Făurei - Urziceni şi retur.

De asemenea, trenul Accelerat 1982 va fi anulat, joi, pe relaţia Tulcea - Medgidia - Bucureşti Nord, a precizat CFR Călători.

Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar trenurile aflate în trafic ajung în general la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 5 şi 50 de minute, a anunţat CFR SA într-un comunicat de miercuri.

Cele mai mari întârzieri, de maximum 120 de minute, se înregistrează la trenurile care circulă pe raza Regionalei CF Constanţa, atât din cauza ninsorii şi a viscolului, dar şi pentru că traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir, celălalt fir fiind închis pentru lucrări de reabilitare.

Reprezentanţii CFR SA menţionează că, din cauza stratului gros de zăpadă, care ajunge în anumite staţii până la un metru, personalul feroviar continuă acţiunile de deszăpezire manuală a macazelor şi semnalelor, astfel încât acestea să poată funcţiona la capacitate maximă.

În acest moment sunt activate cinci comandamente de iarnă la nivel regional şi local, pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, care monitorizează traficul feroviar, şi un efectiv de 656 de angajaţi, care desfăşoară lucrări de mentenanţă şi intervenţii.

Călătorii sunt sfătuiţi să solicite informaţii despre modificările în circulaţia trenurilor, în staţiile şi agenţiile CFR sau la numărul de telefon 021/9521.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici