Tribunalul Vâlcea a decis că reducerea salariilor cu 25% este ilegală

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis că reducerea salariilor cu 25 la sută în cazul a şase funcţionari de la Primăria Voineasa şi a doi judecători care au contestat în instanţă decizia de diminuare a salariilor este ilegală, astfel că cele opt persoane ar urma să îşi primească banii înapoi.

121 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Vâlcea a decis că reducerea salariilor cu 25% este ilegală

Tribunalul Vâlcea a decis că reducerea salariilor cu 25% este ilegală (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecător Mariana Vârgă, şase funcţionari de la Primăria Voineasa au dat în judecată instituţia, nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25 la sută, în urma unor decizii guvernamentale.

De asemenea, doi judecători de la Judecătoria Bălceşti au contestat în instanţă măsura de reducere a salariilor.

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au dispus, prin două sentinţe, ca instituţiile care au decis tăierea salariilor cu 25 la sută să le returneze banii angajaţilor, în condiţiile în care deciziile au fost considerate ilegale.

Astfel, instanţa a decis ca celor opt persoane să le fie returnate diferenţele salariale pe lunile iulie, august şi septembrie

Vârgă a precizat că deciziile Tribunalului Vâlcea sunt definitive şi executorii, dar pot fi atacate cu recurs în termen de zece zile.

"Instanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii la plata diferenţei salarile cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă dintre sumele încasate şi cele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie, august şi septembrie, sume actulalizate cu indecele de inflaţie până la data plăţii efective. Aceste decizii sunt executorii, deci până la formularea unui recurs de către părţile implicate în proces care au pierdut acestea trebuie puse în aplicare. Într-adevăr, ulterior poate fi suspendată aplicarea executării acestor decizii, dar până atunci acestea trebuie puse în aplicare", a declarat judecător Mariana Vârgă.

Până în prezent, nu au fost formulate cereri de recurs la deciziile Tribunalului Vâlcea.

Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25 la sută

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici