Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar şi pe zăpadă. Conducătorii lor, verificaţi cu etilotest

  • Guvernul a stabilit luni care sunt regulile care se aplică în cazul trotinetelor electrice pe drumurile publice.
  • Printre altele, se interzice circulaţia pe trotuare şi pe drumurile acoperite de polei şi zăpadă, iar conducătorii lor pot fi verificaţi cu etilotestul.
2313 afișări
Imaginea articolului Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar şi pe zăpadă. Conducătorii lor, verificaţi cu etilotest

Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar şi pe zăpadă. Conducătorii lor, verificaţi cu etilotest

Prin hotărârea de luni se reglementează normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete. De asemenea, sunt reglementate condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice la fel ca în cazul celor prevăzute pentru biciclete, au anunţat reprezentanţii MAI.

Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia pe trotuar.

Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate.

De asemenea, este stabilită interdicţia conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Totodată, este interzisă circulaţia cu trotineta electrică fără a menţine contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condiţiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcţiei de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

În ceea ce priveşte condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace şi să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

În plus, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici