Udrea: În Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că în Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei.

121 afișări
Imaginea articolului Udrea: În Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei

Udrea: În Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei

"În Hunedoara avem o staţiune, Petroşani, care se va face cu finanţare de la bugetul Ministerului Turismului. Se va face cel mai mare domeniu schiabil din Europa de sud-est. În munţii Parâng, acolo se va face cea mai mare pârtie”, a spus Udrea.

Potrivit ministrului, proiectul staţiunii de schi a fost aprobat în 2006, dar de atunci "a fost uitat".

"Acest proiect a fost aprobat undeva prin 2006, după care a fost uitat la bugetare. Eu mă bucur că am reuşit să obţinem banii şi pentru acest proiect”, a afirmat ministrul Turismului.

Valoarea proiectului este de 68 de milioane de euro, bani care vor fi asiguraţi de minister şi prin accesarea de fonduri europene, iar construcţia acestei staţiuni va dura patru ani, a spus Udrea.

"Este un proiect cu execuţie multianuală. Este evaluat la 68 de milioane de euro. Se finalizează proiectul tehnic luna aceasta. Deci, probabil, se va finaliza în patru ani. El cuprinde pârtii de schi, telescaune, telecabine, hoteluri. Pe lângă banii pe care îi dă ministerul vor fi accesate şi fonduri europene”, a explicat Elena Udrea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici