Udrea susţine că procurorii administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă

Procurorii administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă, doar împotriva inculpatului, deşi legea stabileşte că trebuie să administreze probe şi împotriva, şi în favoarea inculpatului, afirmă Elena Udrea.

189 afișări
Imaginea articolului Udrea susţine că procurorii administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă

Udrea susţine că procurorii administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"De cele mai multe ori, în starea de arest prevenitiv, cât durează urmărirea penală, judecătorii nu verifică dosarele. De exemplu, dosarul în care sunt eu acuzată are 71 de file. Cum poate un judecător de o zi pe alta să-l studieze ? Nu este timp", a spus Udrea, într-un interviu prin telefon la postul B1 TV.

Ea a susţinut că procurorii administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă.

"Astăzi este greşit să spui: judecătorii au analizat probele şi au decis. Nu, judetătorii nu au avut timp să se uite. Te iei după ce spun procurorii, iar procurorii, incredibil, deşi legea spune că trebuie să administreze probe şi împotriva, şi în favoarea inculpatului, administrează probele în mod discriminatoriu şi cu rea-credinţă, doar împotriva inculpatului”, a spus Udrea.

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor şi plasată în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis definitiv, joi, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a fost transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgşor, judeţul Prahova, din Arestul central al Poliţiei Capitalei, unde a fost încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul "Gala Bute" în instanţă în 21 aprilie, iar la primul termen, judecătorii ICCJ au menţinut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja şi Breazu. Decizia a fost contestată, iar joi, un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici