Un autobuz s-a răsturnat, în Timiş, două persoane sunt încarcerate

Un autobuz în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, miercuri după-amiază, în judeţul Timiş, zece dintre pasageri reuşind să iasă singuri din maşină, iar ceilalţi doi rămânând încarceraţi.

109 afișări
Imaginea articolului Un autobuz s-a răsturnat, în Timiş, două persoane sunt încarcerate

Un autobuz s-a răsturnat, în Timiş, două persoane sunt încarcerate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Sindia Vlaia, în autobuz se aflau 12 pasageri, iar zece dintre ei au reuşit să iasă singuri din autovehicul şi sunt în stare bună.

Ceilalţi doi au rămas încarceraţi, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale pompierilor, precum şi ambulanţe SMURD.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat, la rândul său, că autobuzul, care aparţine unei firme de transport de persoane din judeţ, s-a răsturnat în şanţul de la marginea drumului judeţean, între localităţile Pişchia şi Fibiş.

Bocancea a afirmat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauză că şoferul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, având în vedere că în zonă plouă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici