Un bărbat care i-a trimis şefului poliţiei ungare un plic cu gloanţe a fost arestat

Publicat: 12 02. 2011, 18:33
Actualizat: 06 11. 2012, 13:33

Şeful Poliţiei Ungariei a primit plicul vineri, la sediul instituţiei. Expeditorul a fost identificat, poliţiştii stabilind că este vorba despre un bărbat de 61 de ani, din Gyor-Moson-Sopron.

Bărbatul a fost reţinut de o unitate de comando şi a recunoscut că a trimis gloanţele. Poliţia din Budapesta a demarat acţiunile legale faţă de bărbat, acesta fiind în prezent arestat preventiv.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei ungare, Zoltan Timar, a spus că „fiecare ameninţare este luată în serios, chiar şi cele care par mai puţin serioase”. Acesta nu a precizat ce conţinea scrisoarea adresată şefului poliţiei.